vineri, 24 decembrie 2010

3D


E o chestie si cu 3D-ul asta. Niciodata nu mi-as fi inchipuit ca este atat de usor sa filmezi cu o camera 3D si atat de greu sa concepi subiecte care se pot preta la o filmare 3D. Chiar trebuie sa gandesti o compozitie care sa aiba minim doua planuri distincte, cu o oarecare distanta intre ele pentru a accentua efectul tridimensional. Apoi atentie la convergenta obiectivelor sau mai bine zis a axelor obiectivelor si unde (ca plan al imaginii) setezi acea convergenta. Ideea de baza este ca trebuie sa obtii un efect in interiorul planului imaginii, care este ecranul si nu in exteriorul lui (se vede ciudat , neclar, oboseste ochiul, insa este bine venit pentru experimentele creatiilor complet digitale, compiuterizate).
M-am jucat si eu cu o camera de la Panasonic si a fost o experienta chiar interesanta. Interesanti au fost si cei minim 2,5 metri obligatorii de la care poate filma camera si in special lipsa filtrelor ND care initial nu mi s-a parut o problema, insa luminozitatea camerei este mult prea mica, tehnologic vorbind, ne intoarcem pe vremea iluminatului lui Gologan. Acum, este de explicat, sunt 2 obiective....de unde luminoziate?! Glumesc, nu stiu exact daca asta este cauza reala.
In concluzie interesanta experienta, insa nu poti filma orice in 3D, nu poti aborda orice subiect in 3D. Pe scurt, tehnologia ar fi draguta numai in sala de cinema.

2 comentarii:

  1. De acord ...usor de filmat....dar majotitatea filmelor 3D sunt grafica pura.....de ce? pt ca e greu sa obtii efectul maxim filmand.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte adevarat! Dar, sincer prefer sa ma bucur de o grafica pura si de un efect bun decat de o filmare in 2D, care mai apoi e transformata in 3D. Nu intelegi de ce ai platit biletul la pret de 3D si nu vezi vreun un efect tridimensional pe ecrane.

    RăspundețiȘtergere