duminică, 25 septembrie 2011

How people change

Cand eram adolescenta traim intr-o lume usor idilica, angrenata fiind intr-o mie de activitati toate strans legate de arta, iar scrisul facea si el parte din viata mea de zi cu zi, definea cumva fiinta mea. Lucrurile s-au accentuat cand m-am izbit puternic de poezie si conceptul ei pur artistic, cu o mare incarcatura emotionala, usor agresiva si totusi subtila. Atunci mi-am daramat peretii superficiali pe care ii construisem in jurul meu si am incercat sa pun bazele unui castel ale carui ziduri sa fie mai groase, mai inalte, mai bine construite. Cuvantul nu era pentru mine o problema in perioada de dinaintea acelei mari daramari; cu toate acestea nu mi-am facut un proiect bine pus la punct si nu am avut o baza solida pe care sa construiesc desi, recunosc, casteleul acela a fost unul dintre cele mai puternice cladiri pe care le facusem pana atunci. Pe santier mi-am definit perceptia in ceea ce priveste exprimarea vizuala, mi-am ascutit atat simturile cat si limbajul, am codat si am decodat toate sensurile si intelesurile vietii in cel mai real mod cu putinta, folosindu-ma de ceea ce iubesc cel mai tare in arta vizuala: simplitatea si precizia in exprimare. Am optat pentru crearea unor imagini simple, cu un puternic mesaj vizual si am avut grija sa pastrez un cadru cat se poate de curat. Astfel brizbrizurile au dispartut iremediabil atat din simtirile mele, cat si din vocabularul meu. S-a alterat rapid si capacitatea mea de comunicare lingvistica, de a exprima in cuvinte ce traiesc, ce vreau sa exprim si care imi sunt convingerile, emotiile sau orice altceva ce m-ar defini pe mine ca persoana. Deja ideea de a spune cateva cuvinte despre mine a ajuns problema, fiindu-mi imposibil sa raspund. Mai bine iti desenez! Este mult mai simplu sa imi privesti o fotografie, indiferent de subiectul ei, ca sa intelegi ce anume simt, cred sau gandesc.
Bineinteles ca a trebuit sa daram si acest casel si sa construiesc o cladire noua, moderna, cu principii mult mai solide si mai realiste, in cadrul careia nu se desfasoara actiuni de cunoastere de sine si de indentificare a EU-lui propriu. Trebuie sa recunsoc ca am avut ajutor, insa acest lucru nu il consider un minus. Astfel, scrisul nu mai face oficial parte din viata mea de zi cu zi. Am invatat sa folosesc un limbaj cat se poate de sumar pentru a ma exprima, nu mai imi analizez sentimentele cu voce tare si nici nu incerc sa mai ridic ziduri de castele pe baze instabile de cuvinte si figuri de stil. Tot ce este sensibil in mine il folosesc in imagine si doar prin ea ma pot intelege, analiza si exprima. Am renuntat la dialogurile interminabile cu EU-ul meu si trec prin filtrul simtirii orice emotie, orice sentiment puternic sau nu, fara a inecrca sa il desriu, sa ii dau un nume, un motiv sau un sens. El exista, ii simt prezenta, il las sa respire si respir si eu alaturi de el, fara sa vorbim cuvinte cu brizbrizuri a caror alaturare nu are nici un sens.
Daca nu m-am facut inteleasa, mai bine iti desenez dect sa explic in cuvinte!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu