vineri, 14 octombrie 2011

In viata trebuie sa decizi


Cand esti mic, parintii preconizeaza ce vei ajunge cand vei creste mare. Cand mai cresti un pic iti propui singur sa ajungi cand inginer, cand medic cand om de film, insa nu exista simultaneitate in aceste drumuri de urmat. Alegi o poteca si incepi sa iti batatoresti un drum, macar de principiu, sa iti construiesti un tel suprem pe care sa il atingi. Odata ce l-ai schitat, ai stabilit pasii, ti-ai luat desaga si ai pornit pe marele drum al DEVENIRII. Ca in scenariile bine scrise, asta nu e deajuns, ar fi prea simplu si plictisitor sa se intample totul cum ti-ai propus, astfel piedicile nu intarzie sa apara. Daca esti suficient de motivat sa continui, treci usor peste primele 3 si incerci sa le asimilezi ca schita unor mici bucle, devieri usoare de la poteca ta, care insa nu au denaturat cu nimic sensul si planul drumului tau. Insa, ca orice regizor bun, viata sau intamplarea face in asa fel incat piedicile sa fie din ce in ce mai aspre, mai indepartatoare de poteca ta, ramificand drumul initiatic, schitand un fel copac imaginar, desfrunzit, al carui trunchi are din ce in ce mai multe cioturi (buclele de la inceput) si ale carui ramuri sunt din ce in ce mai variat directionate. Cand ajungi la capatul trunchiului, scopul tau clar devine din ce in ce mai ramificat, ti se ofera optiuni clare, drumuri diferite si nu ocolitoare. Trebuie sa alegi, trebuie sa iti calculezi optiunile, sa iti cantaresti prioritatile si sa o apuci pe alt drum sau, din contra, sa tii cu dintii de potecuta ta, de acum mai subtire si mai stearsa. Destinatia initiala, desi la inceput arata ca un simplu capat de drum, acum s-a inaltat in spatiul ireal si intangibil al cerului ca simbol. Destinatia se tranforma in Luceafar, pe zi ce trece mai intangibil, trezind sentimete de melancolie si starnind un oftat lung sau zambete amare in contul gurii.