behind the scenes

Melancholia lui Von Trier

2012-01-28T10:06:00.000-08:00

Cadrele au fost filmate de mana, unele dintre ele chiar de Von Trier insusi, care a stabilit felul in care se realizeaza miscarile de camera, felul cum aceastea urmaresc personajele, cum respira alaturi de ele, iar Manuel Alberto Claro a dus mai departe acesta simbioza vizuala intre camera si personaje.

Claire explica metoda lucrului cu actorii: "[Trier] wants to experience the situations the first time. He finds an energy in the scenes, presence, and makes up with the photographic aesthetics."

Coloana sonora este opera Tristan und Isolde a lui Wagner, care s-a impletit perfect cu subiectul filmului, inchegandu-l.

Chair daca nu ai rabdarea sa il vezi pana la capat sau nu este genul tau de film, Prologul este obligatoriu de vizionat!

Anul deceselor

2011-12-01T08:43:00.000-08:00

Anul acesta au fost cele mai multe decese din lumea celebritatilor autohtone. Prin vara a murit cantareata Madalina Manole, deces pentru care presa a facut cel mai mare tam-tam al tuturor timpurilor. Care au fost cu adevarat motivele nu se stie, nu stiu cat de mult ne intereseaza, insa stiu ca s-a vandut foarte bine albumul la care artista lucrase chiar inaite de a muri.
In noiembrie a murit marele regizor Liviu Ciulei, cel care a dat prima mare capodopera a cinematografiei romanesti, fiind vorba despre filmul Padurea Spanzuratilor. Este primul regizor caruia trebuie sa ii multumim pentru aportul sau la alcatuirea unei scoli nationale de film.
La nici o luna dupa, se stinge din viata un alt regizor roman, Alexandru Tocilescu, care, intre noi fie vorba, nu l-a egalat niciodata pe Ciulei, dar macar si-a dat silinta. Dupa cum o vorba din popor cere, despre morti numai de bine, asa ca il ridicam si pe el in slavi.
La nici doua zile, il plangem pe Andre i Blaier, despre care pot marturisi ca este o mare pierdere pentru poporul roman. Regizorul facea parte din generatia deceniilor 7 si 8 despre care puteti citi mai multe aici. Faptul ca a murit in noaptea dintre 30 noiembrie si 1 Decembrie poate fi un semn, insa nu vreau sa il interpretez ca atare. Pana la urma omul nu si-a programat decesul, s-a intamplat insa destinul face cum face si lasa loc interpretarilor. Va las pe voi sa deduceti ce vreti din asta, insa lasa un mare "?" si, deasemenea un mare gol in suflete celor care il apreciau.
Anul inca nu s-a sfarsit, insa trecem in celalalt an indoliati pana in maduva oaselor si vom sarbatorii un 28 decembrie trist, fara cei mai de seama cineasti pe care i-a avut Romania.
Va voi invita atunci sa ciocnim un pahar de sampanie si sa aprindem o lumanare pentru cei care sarbatoresc acesta zi din ceruri.

In viata trebuie sa decizi

2011-10-14T03:34:00.000-07:00

Cand esti mic, parintii preconizeaza ce vei ajunge cand vei creste mare. Cand mai cresti un pic iti propui singur sa ajungi cand inginer, cand medic cand om de film, insa nu exista simultaneitate in aceste drumuri de urmat. Alegi o poteca si incepi sa iti batatoresti un drum, macar de principiu, sa iti construiesti un tel suprem pe care sa il atingi. Odata ce l-ai schitat, ai stabilit pasii, ti-ai luat desaga si ai pornit pe marele drum al DEVENIRII. Ca in scenariile bine scrise, asta nu e deajuns, ar fi prea simplu si plictisitor sa se intample totul cum ti-ai propus, astfel piedicile nu intarzie sa apara. Daca esti suficient de motivat sa continui, treci usor peste primele 3 si incerci sa le asimilezi ca schita unor mici bucle, devieri usoare de la poteca ta, care insa nu au denaturat cu nimic sensul si planul drumului tau. Insa, ca orice regizor bun, viata sau intamplarea face in asa fel incat piedicile sa fie din ce in ce mai aspre, mai indepartatoare de poteca ta, ramificand drumul initiatic, schitand un fel copac imaginar, desfrunzit, al carui trunchi are din ce in ce mai multe cioturi (buclele de la inceput) si ale carui ramuri sunt din ce in ce mai variat directionate. Cand ajungi la capatul trunchiului, scopul tau clar devine din ce in ce mai ramificat, ti se ofera optiuni clare, drumuri diferite si nu ocolitoare. Trebuie sa alegi, trebuie sa iti calculezi optiunile, sa iti cantaresti prioritatile si sa o apuci pe alt drum sau, din contra, sa tii cu dintii de potecuta ta, de acum mai subtire si mai stearsa. Destinatia initiala, desi la inceput arata ca un simplu capat de drum, acum s-a inaltat in spatiul ireal si intangibil al cerului ca simbol. Destinatia se tranforma in Luceafar, pe zi ce trece mai intangibil, trezind sentimete de melancolie si starnind un oftat lung sau zambete amare in contul gurii.

How people change

2011-09-25T03:28:00.000-07:00

Cand eram adolescenta traim intr-o lume usor idilica, angrenata fiind intr-o mie de activitati toate strans legate de arta, iar scrisul facea si el parte din viata mea de zi cu zi, definea cumva fiinta mea. Lucrurile s-au accentuat cand m-am izbit puternic de poezie si conceptul ei pur artistic, cu o mare incarcatura emotionala, usor agresiva si totusi subtila. Atunci mi-am daramat peretii superficiali pe care ii construisem in jurul meu si am incercat sa pun bazele unui castel ale carui ziduri sa fie mai groase, mai inalte, mai bine construite. Cuvantul nu era pentru mine o problema in perioada de dinaintea acelei mari daramari; cu toate acestea nu mi-am facut un proiect bine pus la punct si nu am avut o baza solida pe care sa construiesc desi, recunosc, casteleul acela a fost unul dintre cele mai puternice cladiri pe care le facusem pana atunci. Pe santier mi-am definit perceptia in ceea ce priveste exprimarea vizuala, mi-am ascutit atat simturile cat si limbajul, am codat si am decodat toate sensurile si intelesurile vietii in cel mai real mod cu putinta, folosindu-ma de ceea ce iubesc cel mai tare in arta vizuala: simplitatea si precizia in exprimare. Am optat pentru crearea unor imagini simple, cu un puternic mesaj vizual si am avut grija sa pastrez un cadru cat se poate de curat. Astfel brizbrizurile au dispartut iremediabil atat din simtirile mele, cat si din vocabularul meu. S-a alterat rapid si capacitatea mea de comunicare lingvistica, de a exprima in cuvinte ce traiesc, ce vreau sa exprim si care imi sunt convingerile, emotiile sau orice altceva ce m-ar defini pe mine ca persoana. Deja ideea de a spune cateva cuvinte despre mine a ajuns problema, fiindu-mi imposibil sa raspund. Mai bine iti desenez! Este mult mai simplu sa imi privesti o fotografie, indiferent de subiectul ei, ca sa intelegi ce anume simt, cred sau gandesc.
Bineinteles ca a trebuit sa daram si acest casel si sa construiesc o cladire noua, moderna, cu principii mult mai solide si mai realiste, in cadrul careia nu se desfasoara actiuni de cunoastere de sine si de indentificare a EU-lui propriu. Trebuie sa recunsoc ca am avut ajutor, insa acest lucru nu il consider un minus. Astfel, scrisul nu mai face oficial parte din viata mea de zi cu zi. Am invatat sa folosesc un limbaj cat se poate de sumar pentru a ma exprima, nu mai imi analizez sentimentele cu voce tare si nici nu incerc sa mai ridic ziduri de castele pe baze instabile de cuvinte si figuri de stil. Tot ce este sensibil in mine il folosesc in imagine si doar prin ea ma pot intelege, analiza si exprima. Am renuntat la dialogurile interminabile cu EU-ul meu si trec prin filtrul simtirii orice emotie, orice sentiment puternic sau nu, fara a inecrca sa il desriu, sa ii dau un nume, un motiv sau un sens. El exista, ii simt prezenta, il las sa respire si respir si eu alaturi de el, fara sa vorbim cuvinte cu brizbrizuri a caror alaturare nu are nici un sens.
Daca nu m-am facut inteleasa, mai bine iti desenez dect sa explic in cuvinte!

Jurnalul celor -10 kg

2011-05-28T00:53:00.000-07:00

Ziua 1. Am cateva kg in plus inca de cand am nascut. Sarcina nu se pune,nu? Faptul ca am un copil iara nu se pune, nu? Motivul acesta este suficient de intemeiat pentru a nu da importanta celor cateva kg in plus. Stiu, totusi, ca in tot acest timp m-am saturat de mine si ca adevarul celor cateva kg este mai aspru in realitate, cantarul aratand cam 10kg in plus si nu doar cateva.
Am o amica care a reusit sa slabeasca foarte mult; cred ca o sa o intreb pe ea ce si cum mai in detaliu. Sunt hotarata sa fac orice pentru ca nu ma mai suport!
Nu sunt genul care sa urmze diete si nu sunt o persona careia sa ii placa sportul de nici un fel. Nu am timp nici sa ma uit in oglinda dupa punctele negre si sunt lenesa de cand ma stiu. Orice activitate care implica un program strict nu ma caracterizeaza. Ceva trebuie sa existe pentru mine; acele kg in plus trebuie sa dispara!

Ziua 2. Am vorbit cu prietena mea la o cafea in Real si cele mai mari frici ale mele s-au adeverit. Trebuie sa urmez un program, insa unul oarecum lejer. Asta pot sa fac, mai ales ca am ajuns in stadiul in care, repet, nu ma mai pot uita in oglinda fara sa ma urasc! Nu am scapat de ceea ce numesc eu sport. Sa vedem cum voi reusi pana la capat...
Ce spune reteta miraculoasa? Ei bine, o dieta fara sport nu duce la rezultate multumitoare, deoarece, cand slabesti, surplusul de piele o sa fie cel care te va dezgusta in continuare. Exercitiile fizice de aerobic te ajuta sa pierzi din grasime, iar cele de fitness te ajuta sa tonifiezi musculatura. Pielea se va strange in timp, insa nu vei mai arata niciodata ca la 15 ani (inca nu mi-am pirdut speranta)!
Ziua 3. Am inceput dieta. Tine relativ mult ca perioada mai ales daca ai de dat jos mai multe kg. Prima faza tine doua saptamani. Nu prea am eu asa mare incredere deocamdata, insa sa vedem ce se intampla pana la urma. Nu am voie sa mananc mai nimic din ce mancam pana acum, deci adio pizza la 10 seara, adio cereale cu lapte pline de zahar, adio MC Donalds, adio fast food de orice fel, adio paste italienesti, adio orice era bun pe lumea aceasta. Doamne, ce ma fac?
Ziua 4. Am voie sa mananc legume, piept de pui la gratar sau peste, dupa care eu nu ma omor deloc, deci sarim peste el. Nu am voie aripioare de pui sau copanele, insa pot sa mananc carne de vita si ceafa de porc in cantitati mai mici. NU am voie fructe si lactate in prima faza a programului, iar la orice gatesc trebuie sa folosesc ulei de masline.
Ce? Fara lapte? Eu traiesc pentru a bea lapte...vor fi 2 saptamani de pomina. Fata de celelalte retineri nu am o problema reala: fara muraturi, paine, prajeli, cartofi, fructe (contin glucoza si zahar), dulciuri de nici un fel, cafea, tigari si alcool. Orice vrei sa indulcesti o faci cu indulcitor. Daca vrei ceva dulce, poti sa iti prepari un gen de budinca din singurul produs lactat pe care ai voie sa il consumi: branza dulce. Reteta e simpla: branza dulce cu indulcitor si, daca vrei tu, razi niste coaja de lamaie sau portocala pe deasupra. Atat!
Am inceput din ziua 1 si exercitiile sportive, mai exact am luat bicicleta fitness de la studio , pe care am cumparat-o pentru un pictorial foto si am lasat-o abandonata de atunci, sa se aseze praful pe ea. Am inceput sa ma uit la TV in timp ce pedalam cam 20 de minute chinuitoare.
Doamne, fara cafea??!! Imi bubuie capul, m-am constipat si sunt permanent obosita. Urina mea miroase a medicamente, ma uit in oglinda si inca nu vad nimc. Au trecut abia 4 zile si prietena mea zice ca totul este normal, ca detoxifierea care vine la pachet cu programul isi face simtita prezenta si ca o sa treaca. Tot ce trebuie sa fac este sa beau apa multa si, daca chiar sunt dependenta de cafea, sa imi fac o cescuta dimineata. Asa am facut! O cescuta de cafea si multa apa m-a salvat. Doar mirosul urinei a ramas, insa nu conteaza...ma simt bine!

Ziua 5. Azi chiar ma simt excelent! A inceput sa imi placa sa-mi urmaresc documentarele de pe History pedaland de zor si am vazut ca si fiica mea a inteles ca mami are treaba jumatate de ora pe zi! Cu mancatul nu este o problema, nu imi mai este foame dupa 6 seara, cand nu am voie sa mai mananc nimic. Daca imi este pofta de ceva, pot gusta, insa nu mai mult de o gura, doua....Cred ca va merge bine!

Ziua 6. Imi este frica sa ma sui pe cantar, dar eu simt ca am mai scazut in greutate. Stiu ca nu trebuie sa ma urc pe cantar zilnic, insa, pentru moralul meu, o sa ma cantaresc maine. Trebuie sa am cu cateva kg in minus!

Ziua 7. Am scapat de 4 kg pana acum, semn ca dieta merge si ca cele 10 min in plus la pedalat, minute pe care le-am inceput acum 2 zile, au dat roade. Da, da! Acum pot fara probleme sa pedalez 30 de minute si sa nu mai obosesc. Bun!!! De maine pedalez 40 de min, sa vedem daca pot!

Ziua 8. Mersul la piata este cel mai puternic sustinator al meu. Totul se transforma intr-o recapitulare a alimentelor sau prostiilor pe care obisnuiam sa le mananc si care m-au dus pe drumul pierzaniei. Doamne, cate prostii se vand pe rafturi in magazine! 90% din produse ingrasa si contin zahar; nu mai vorbesc de alte chimicale, E -uri si ce mai contin ele. Cand cumpar ceva, orice, ma uit la ce contine, cata grasime si care este valoarea energetica a alimentului. Normal ca nu fac asta si pentru legume!!!

Ziua 9. Menstruatia nu ma va da inapoi cand vine vorba de sportul meu in fata televizorului. Trebuie sa fac asta in fiecare zi, altfel voi deveni lenesa.

Ziua 10. Moama ce mancare de legume mi-am gatit. Bunatate de bunatate! Nici nu mai simt nevoia de pizza sau Mc!

Ziua 11. Sotul meu si-a comandat pizza! Rusine sa ii fie! Partea buna este ca nu imi este pofta deloc! Sa traiasca detoxifierea- este la pachet cu programul!

Ziua 12. Mai am putin si termin prima faza. Azi nu am facut sport pentru ca nu am avut timp. Sper sa nu se simta maine!

Ziua 13. Prost ca nu mi-am facut timp ieri pentru sport. Azi totul este greu. Pot sa fac doar 30 min de pedalare. Of, Ma urasc!
Ziua 14. Azi ma cantaresc...wow, am slabit mai bine de 4 kg! Ma reintorc la cele 40 de minute pe bicicleta. Am gasit la magazin ciocolata fara zahar. 2 patratele nu ma vor omori!

Ziua 15. Cred ca mai prelungesc prima faza un pic. Prea a dat rezulatate!
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Ziua 31. Am slabit 7 kg de cand m-am apucat de programul acesta. Hai ca mai am un pic si ating greutatea dorita. Nu mai simt nevoia sa mananc prostii, spun cahhhh! la tot ce inseamna zahar si grasimi, beau apa si am inceput sa reintroduc in dieta cateva din alimentele permise in faza a doua. Fructele le mananc doar dimineata si nu cu kilogramele, mananc paine neagra, am reintrodus laptele, iaurtul degresat si alte legume pe care nu aveam voie sa le mananc in prima faza. Insa cartofii raman inamicul public nr 1. Asta e! Pana la urma nu vreau sa mai fac nimic din ce ma facea sa fiu atat de grasa! Pot sa beau si un pahar de vin pe zi, pentru ca, din diferite motive, este considerat bun pentru sanatate!
.
.
.
.
.
.
ziua 50. Am slabit 10 kg! Doamne, ce bine ma simt! De acum inainte, ceea ce am invatat pana acum o sa ramana un stil de viata. Am trecut la partea a treia a programului si ulima, defapt. Sunt atenta la ce mananc pentru tot restul vietii, fac sport in fiecare zi pentru intretinere si, daca se intampla sa mananc aiurea, stiu cum sa fac pentru a da jos kg in plus!

Nota: programul se numeste South Beach Diet, cartea se gaseste in librarii, daca nu v-o dau eu! Programul prezentat este o imbinare de metode, sportul fiind mentionat in dieta originala, insa se poate slabi si fara el, dupa spusele autorului. Retetele si programul zilnic culinar propus de program nu au fost respectate ca la carte, insa am tinut cont de alimentele permise si interzise, dar si de cantitatea pe care trebuia sa o consum. Nu am tinut cont de gramaje si alte nebunii! Portiile de mancare au fost normale; nici prea mult, nici prea putin!

Prince of Persia 2010

2011-05-17T09:20:00.000-07:00

Adaptat dupa un joc video, Prince of Persia-The Sands of Time il are in prim plan pe aventurosul print Justin care isi uneste fortele cu printesa Tamani pentru cauza lor nobila de a apara un pumnal vechi cu puteri magice. Proiectul, pe care regizorul Mike Newell l-a numit „o imensa inteprindere”, a fost in productie pe tot parcursul anului 2008, incorporand, la cea vreme, 4 sau 5 unitati de lucru separate in patru deserturi din Maroc si 10 platouri de filmare la Pinewood Studios in Anglia.
Conform dirctorului de imagine John Seale, ASC, ACS, cartea „ The orientalist” a lui Kristian Davies, care contine imagini ilustrand viata din Persia si din alte parti ale Arabiei vechi, a fost principala sursa de inspiratie estetica. „Cartea are o colectie impresionanta de elemente vizuale, iar noi ne-am bazat pe acest aspect dar si pe atmosfera acelor imagini- stiind bineinteles ca am putea finisa multe detalii in Digital Intermediate”, spune Seale. „ne-am dorit foarte mult sa aveam in cadru un cer dramatic, acel tip de cer dramatic pe care il vanezi un an intreg si tot nu ajungi sa-l filmezi cu adevarat. Tom Wood a muncit mult sa inlocuiasca cerul nostru cu unul dramatic. Ne-am folosit de DI pentru a atrage atentia spre anumite parti ale cadrului, la fel cum pictorii concentrau atentia asupra anumitor elemente prin lumina.”
Pentru a ajuta cineastii sa obtina aspectul pictural al imaginii, au fost folosite aproximativ 1400 de efecte vizuale, necesitand ample prelungiri de decor si contopirea perfecta a imaginii filmate cu CGI, facand destul de complicata achizitia green screen-ului atat in platou cat si la locatie. Totusi, nuantarile eclerajului sunt principalele puncte de interes pe tot parcursul filmului.
Filmarile au inceput in Maroc, unde doua echipa de filmare impreuna cu Alexander Witt au filmat cateva secvente destul de complicate cu cascadorii si sute de cadre folositoare secventelor ce contin efecte vizuale. Tommaso Mele isi aminteste ca echipa lui au folosit incontinuu un Fisher 10 si 11 dolii, o macara 30’ Tehnocrane montata pe un vehicul utilitar Raptor, o larga gama de difuzii, si o multime de panouri albastre si verzi (pentru green screen) pentru cascadoriile cu cai din desert sau lupte corp la corp, armate in timpul marsului si alte actiuni.

More on Scoala de cinema. www.scoaladecinema.ro

Robin Hood- behind the scene

2011-04-30T22:40:00.000-07:00

Legenda lui Robin Hood, arhetipul filantropistului antilege dornic de o redristribuire a bunastatii materiale, este unul dintre cele mai vechi mituri ale Angliei. Descrierea literara a lui si a grupului de barbati plini de viata, ca eroi populari, a luat nastere prin baladele populare de la inceputul sec XIV si continua si in zilele noastre. Prin acest film se incearca intoarcerea la origini, lasand in urma zecile de adaptari ale povestii, care a umplut cinematografele pentru mai bine de un secol. Ultima adaptare este reprezenata de actuala lansare a filmului Robin Hood , regizat de Ridley Scott si filmat de colaboratorul sau cel mai fidel, operatorul John Mathieson, BSC.

„Cred ca este minunat pentru cel mai mare cineast al Marii Britanii sa ecranizeze acesta balada, filmata in peisajul englez autohton”, spune Mathieson. „ Mi se pare normal ca Ridley sa regizeze Robin Hood si sa o faca in stilul sau. Acesta poveste este despre o tara in plina criza, care trece prin mari schimbari sociale. Robin are mai mult decat o viziune politica; el chiar incepe o revolutie si aduce tara pe linia de plutire. Evenimentele aduc in prim plan conceptul Magna Carta, care este intr-un fel mama/ inceputul democratiei de azi. Filmul nu este o aventurare prin padure.”

Mai multe informatii pe Scoala de Cinema.

Extraterrestrial

2011-04-26T08:11:00.000-07:00

Chiar daca nu tine neaparat de film, as vrea sa ma axez pe imaginea care ni se ofera in cateva dintre vidoclipurile recente ale unor artisti celebrii si comerciali deopotriva. Un VIDEO-CLIP este o forma de cinema, mai ales ca sunt artisti care doresc ceva special care sa le ilustrze muzica. Aici ma refer la Michael Jackson care a inceput un trend in acest domeniu, al video-clip-ului cu story, insa de-a lungul timpului story-ul a ramas, insa metoda de ambalare au luat diferite forme din ce in ce mai tehnologizate sau nu, care in esenta tot aceleasi mesaje transmit. Nu sunt atotcunoscatoare intr-ale muzicii, insa ma fascineaza forma video a pieselor, in particular a celor pe care le voi prezenta aici.

Michael Jackson -Thriller

Thriller reprezinta cel mai simplu mod de a face un story cu efecte speciale, machiaj, recuzita si tot tacamul. Este clipul care a dat startul de ambalare vizuala in muzica pop (nu neaparat se opreste la genul muzicii pop). La momentul in care a fost facut clipul, genul acesta de "ambalare" al muzicii nu era deloc popular si nu detinea neaparat reteta succesului, dar, cumva, MTV- ul a bagat banii in aceasta productie, care s-a dovedit ulterior o deschizatoare de drumuri in adevaratul sens al cuvantului.

Lady Gaga- Paparazzi

Cand am auzit prima data de Lady Gaga era in topuri cu melodia Just Dance. Imediat m-am gandit ca s-a lansat pe piata o alta pitzi cu nimic special din toate punctele de vedere, insa mi-am schimbat parerea cand a lansat Poker Face. Apoi a lansat Paparazzi, care este in adevaratul sens al cuvantului un clip remarcabil si ca story, dar si ca realizare. Stilul lui Lady Gaga este inconfundabil, inspirat dupa artisti celebrii ca David Bowie, Queen, Madonna, Michael Jackson. Produsul final este pe cat de reusit pe atat de controversat, nascand atatea si atatea pareri incat oamenii uita ca arta este arta si doar atat! Ceea ce incearca ea sa faca, sa imbine comercialul cu arta, este de laudat, insa nu toti prind ideea. Pacat!

Lady Gaga- Telephone

Poveastea din clipul pentru Paparazzi este continuata in clipul pentru Telephone. Gaga a lucrat cu acelasi regizor si acelasi director artistic, rezultatul fiind unul de succes.

Lady Gaga- Born this way

Born This Way este noul ei videoclip si sincer, oricat de mult as aprecia-o, s-a cam departat de la vechiul ei stil. Cei care nu ii inteleg muzica sunt destui si nu-i condamn neaparat, insa ii condamn pe cei care ii blameaza stilul. Fata a lansat in prima instanta albumul The Fame si normal ca a adoptat un stil mai glamorur, mai fashion, mai comercial; astfel ca a reusit sa fie placuta de foarte multi. Cand a lansat The Fame Monster, imaginea ei a avut de suferit in sensul bun al cuvantului, stilul ei s-a cizelat si a ajuns sa prinda un contur interesant, insa nu toata lumea a asociat imaginea ei cu muzica pe care o promova si cauzele pentru care ea pleda, produsul fiind un manifest si nu un material de facut laba, asa cum multi probabil si ar fi dorit. Apoi a lansat Born This Way si inca astept sa vad incotro se va indrepta aceasta metamorfoza a artistei, insa orice iese din mana ei devine subiect de scandal si asta o promoveaza si mai tare. Bravo ei!

Katy Perry- Extraterrestrial

Cum Michael Jackson a fost o sursa de inspiratie pentru Gaga, asa vreau sa cred ca si Gaga este o sursa de inspiratie pentru alti artisti. Nici Katy Perry nu ramane absenta in fata "manifestului" si al "ambalajului", propunand prin muzica si noua sa imagine un stil care merita mentionat.
Videoclipul este proaspat lansat, insa este de-a dreptul fascinant; o simfonie a compozitiei, culorii si luminii, ca sa nu mai vrobim de make-up sau efecte speciale.

3D

2010-12-24T09:28:00.001-08:00

E o chestie si cu 3D-ul asta. Niciodata nu mi-as fi inchipuit ca este atat de usor sa filmezi cu o camera 3D si atat de greu sa concepi subiecte care se pot preta la o filmare 3D. Chiar trebuie sa gandesti o compozitie care sa aiba minim doua planuri distincte, cu o oarecare distanta intre ele pentru a accentua efectul tridimensional. Apoi atentie la convergenta obiectivelor sau mai bine zis a axelor obiectivelor si unde (ca plan al imaginii) setezi acea convergenta. Ideea de baza este ca trebuie sa obtii un efect in interiorul planului imaginii, care este ecranul si nu in exteriorul lui (se vede ciudat , neclar, oboseste ochiul, insa este bine venit pentru experimentele creatiilor complet digitale, compiuterizate).
M-am jucat si eu cu o camera de la Panasonic si a fost o experienta chiar interesanta. Interesanti au fost si cei minim 2,5 metri obligatorii de la care poate filma camera si in special lipsa filtrelor ND care initial nu mi s-a parut o problema, insa luminozitatea camerei este mult prea mica, tehnologic vorbind, ne intoarcem pe vremea iluminatului lui Gologan. Acum, este de explicat, sunt 2 obiective....de unde luminoziate?! Glumesc, nu stiu exact daca asta este cauza reala.
In concluzie interesanta experienta, insa nu poti filma orice in 3D, nu poti aborda orice subiect in 3D. Pe scurt, tehnologia ar fi draguta numai in sala de cinema.

Cum ajungi din operator de imagine critic de film?

2010-12-06T12:14:00.001-08:00

Motto: Romania, tara tuturor posibilitatilor

Eu cand eram mica (in generala si prin liceu) mi-am dorit sa ma fac chirurg. Aveam o pofta teribila de a face bine oamenilor si imi satisfacea nevoia de sange, care sincer nu stiu de unde venea atunci ( acum daca vad ac de seringa ma ia cu tremurici). Si asa m-am dus la olimpiade, am invatat si intr-a 11-a m-am lasat de acest hobby in favoarea profesiei de fotograf. Am dat la facultatea de film, am dat licenta si am asteptat sa se intample ce ne minteau pe noi profii in facultate....ca vom face film. Acum cand ma gandesc la asta ma buseste rasul. Facem film, dar nu in Romania. Chair daca este criza, filme apar, cineasti sunt, spectatori avem, ne mai lipsesc critici care sa fie onesti cu valorile noastre si realisti in ceea ce priveste situatia pulsului in cinematografia romaneasca. La ce ma refer mai exact? Daca filmul ia un premiu, presa il lauda, chiar daca e un rahat de film. Daca filmul nu ia nimic, presa il critica, chiar daca e un film foarte bun. Este foarte interesant ca nimeni nu intelege premisele pe care s-au acordat premii la un festival. Fiecare juiriu cauta ceva, nu inseamna ca ce gasete este si cel mai bun din lume. Este doar cel mai bun inscris si ales dupa cum li se pare lor. Pana si la Cannes trebuie sa te inscrii ca sa castigi. Nu totul este nominalizare.....
Ca sa nu ma indepartez mult de subiect, criticii de film sunt majoritatea oameni care nu neaprat au si facut un film la viata lor. Ma refer la un scurt metraj, nu se pune problema de un lung metraj (altfel nu te mai faceai critic si ramaneai in aceasta minunata industrie de muls bani, insist, nu in Romania). Si mai exista oameni ca mine, care ajung sa scrie despre film pentru ca nu au ajuns inca sa faca unul (de lung metraj, ma refer- scurt metraje faci in facultate pana te saturi). Ce eu am in plus fata de alti critici? Stiu foarte bine ce insemana sa faci un film, pana si cel mai oribil si prost film, pana si cea mai proasta regie stiu cata munca cere, pana si cel mai de cacat cadru stiu prin ce trece pana a fi filmat. Toate acestea fac ca, atunci cand critic un film, sa fiu constienta de munca depusa de echipa de filmat, de regizori, de actori, sa apreciez si ce se taie la montaj. Critica de film din perspectiva unui om care are habar ce inseamna sa faci un film este mult mai netaioasa si mai onesta decat critica de presa a celor care nu au pus niciodata camera in mana sau nu stiu ce inseamna un scenariu de film. De aceea nu m-am apucat sa matur prin studiouri de productie romanesti in speranta ca voi apuca sa devin operator cu licenta la un film de export si m-am facut critic de film (nu ma recunoaste nimeni oficial, insa practic, ce fac eu aici?)
Si asa visele mele se transforma, constienta fiind ca nu ma voi stradui niciodata sa devin mare director de imagine. Stiu ca zarurile sunt deja aruncate pentru altii care au spalat podelele inaintea mea cu ceva ani in urma.

Filmul inlocuitorul cartilor?

2010-10-07T03:10:00.000-07:00

Filmul in ziua de azi face cat 100 de carti citite, dureaza mai putin de 2 ore si se imprima mult mai bine in constiinta decat o carte. Acum 100 de ani, cartile tineau locul unui film bun. Din carti aflai povesti, invatai lectii de viata, erau moralizatoare sau filozofice, prin carti se dechidea o lume a imaginatiei personale si a privirii launtrice. Azi imaginatia noastra este depasita de efectele speciale, temele moralizatoare si filozofice fac subiectele unor scenarii de succes, si in fond cartile se transforma in filme.
Este un lucru rau sau nu?
Desenele animate au ajuns pilonul principal in viata copiilor, filmele educative nu intarzie sa apara iar cele mai complicate structuri ale lumii in care traim, ale puterilor politice si subiectelor cu tema sociala sunt regasite in scenarii de filme, care par doar simple povesti. Aceste povesti ascund schetetul adevarului universal, creeaza labirinte din care trebuie sa gasim iesirea, fac o poveste sa fie senzationala, complexa. Practic filmele ajung sa fie "cenzurate" inca din faza de scenariu. Culmea se intampla asta inclusiv la Hollywood. ( vezi Matrix, Wall Street)
Nu priviti filmul ca pe o simpla poveste. Intotdeauna este mai mult decat atat. Scenaristul cripteaza mesaje in actiuni pentru ca noi sa le decriptam in adevaratul inteles al filmului, al actiunilor din spatele povestii. Sistemul se comporta ca un modem...modulator, demodulator.
Ramane intrebarea, este filmul un bun inlocuitor al cartilor?

Scoala de Cinema

2010-09-20T03:40:00.000-07:00

Cine suntem noi sa vorbim despre film?
Cu totii mergem la film, vizionam, ne punem intrebari, dezbatem, despicam firul in patru, analizam, concluzionam si asa ne transformam in mici critici de film.

Noi nu suntem critici de film autorizati, suntem doar iubitori de film, realizatori de film, si pasionati care doresc sa isi imparta cunostintele cu restul lumii.

www.scoaladecinema.ro

Merita sa iti pierzi timpul valorizandu-l! Citeste!

Efectul "special"

2010-08-25T05:28:00.000-07:00

De ce efectele speciale sunt aşa blamate? Nu înteleg. Parca refuzam sa evoluam. Tehnologia evoluează, omenirea evoluează si ea, iar veteranii intr-ale filmului nu pot tine pasul probabil si blamează orice film care are efecte speciale. De ce?

Daca sunt chiar aşa de anti efect de ce isi editează fotografiile in photoshop? Aici mă refer strict la prietenii mei pretenţioşi si foarte ipocriţi, daca mă întrebi pe mine!

Efectele speciale au un departament compus din oameni foarte deştepţi, urmăriţi de regizor in colaborare cu directorul de imagine si scenograful, creează din nimic ceva, au cunoştinţe foarte mari si sunt la punct cu cele mai noi tehnologii din domeniu filmului si al efectelor speciale.

Unde mai pui ca toata munca lor nu se rezuma la o luna, doua, cat este alocat ca timp filmărilor, ci la mai multe luni, in care rezutatul nu este apreciat decât de prostul care se duce si vede la cinema mai puţin decât drama psihologica, neantul si eternul, psihanaliza si relaţia personajelor, substanţa, mesajul si alte cuvinte cheie folosite in descrierea filmului.

Daca, de exemplu, Matrix nu avea efecte speciale? Probabil ca filmul ar avea un pic din magia lui Melies si din simplitatea lui Chaplin, din drama si analiza psihicului lui Tarkovsky, un pic de furie Bruce Lee si un pic din acţiunea pistolara din filmele cu cowboy. Asta ca sa nu evoluam si sa folosim clişeele din filme deja existente. De ce sa mai invatam noi ceva nou, daca avem reţeta si putem sa facem si fara efecte speciale!

In America efectele speciale se invata ca si specialitate. Asa cum exista regizori, directori de imagine, scenarişti si actori la noi, pentru ca in România doar atât exista oficial in Universităţile de film, aşa exista si departamentul de efecte speciale. Pentru un amarat de robotel doborât la pamant, care apare in filmul „Transformers”, este necesar sa se creeze o macheta reala, de dimensiunile reale care apar pe ecrane, proporţionat si raportat la inaltimea unui om, apoi adus pe platoul de filmare. Pentru a avea aprobarea regizorului se construieşte o macheta mai mica, prin printare cu imprimanta laser 3D, o tehnologie extrem de interesanta, apoi, după aprobare, se construieşte piesa cu piesa prin mulaje, astfel ca robotelul Bumblebee din “Transformers” a fost construit din 300 de piese diferite. Toate acestea pentru o singura secventa. In restul cadrelor exista o generare pe calculator, a carei tehnologie este foarte complicata, care solicita o enorm de multa munca si o echipa întreaga de oameni care fac ca personajele de pe ecran sa prindă viata.

Efectele speciale creează o lume imaginara, o lume pe care nu am putea sa o redăm intr-un film, pe care am putea doar sa ne-o imaginam citind o carte. Daca in mintea noastră se poate, atunci de ce sa nu se poată pe ecrane. Cartile SF sunt foarte bine vândute, au substanţa, sunt adevărate capodopere. Daca pentru carti se poate, filmele de ce ar sta pe loc?

Nu ar fi păcat ca atunci când mergi la cinema sa vezi doar filme cu substanţa si atât, transpuse intr-o lume reala, fara a ignora legile fizicii ( si aici mă refer la Inception), fara speranţa ca nu suntem singuri in galaxie, si eventual, cu aceleaşi peisaje all over again?

Efectele speciale se folosesc nu doar pentru SF ci si pentru filme de epoca, vezi Sherlock Holmes, care fara decoruri nu ar fi nimic. Doar nu o sa filmeze in toate castelele si oraşele care inca mai păstrează amprenta anilor aceia. Ar avea un buget mult mai mare cat in mod normal, si in plus sigur nu găseşti exact ce ai nevoie in locaţia respectiva. Asa ca scenograful face decorurile, insa trebuie sa existe un cer....generat pe calculator. Secventa podului a avut un mare green screen in spate. Nici un regizor nu isi arunca actorii de pe un pod real.

Mai sunt si cazurile in care Titanicul se scufunda. Când se scufunda, regizorul scufunda marea macheta, sau o parte din ea, insa nu pot filma in mijlocul Atlanticului pentru o autenticitate ideala si perfecta si o scufunda intr-un mare bazin. Bineînţeles ca cerul si alte elemente sunt generate pe calculator si in nici un caz nu aveau studio cu vedere la cer noaptea! Efectele speciale, oricat de putine sau imperceptibile ar fi ele sunt folosite des in film.

Pe dealta parte educatia noatra, cei care iesim de pe bancile scolilor de film din Romania, este ca filmul adevarat se face cu buget putin si cu un scenariu foate bun. La acesta formula se aplica regululile Noului Val al filmului romanesc si iese….”432”! care nu are efecte speciale, nici macar lumina in cadru nu are cateodata. Practic fara un buget de ordinul miilor de dolari si fara o echipa care sa faca bine treaba (nu de mantuiala, cum se face in Romania) vei iesi din faculatea aceea prospat student si cu idei preconcepute, ferm convins ca un film nu are substanta si deci in fond nu este bun daca are efecte speciale. Este intr-adevar vorba si de educatie. Nu vreau sa aduc injurii nimanui, nici macar sistenului de invatamant din scolile de film, insa, „fitzosii”care ma mint ca se uita la un film de Tarkovsky seara înainte de culcare, sau pentru a se relaxa, fac doar exces de zel si le palace conversatia pompoasa.

Exita un specimen de oameni la noi in România, mai exact in Bucureşti ii găseşti pe cei mai mulţi, care se imbraca intr-un fel si se comporta in tot acel fel (nu in sensul prost al cuvântului), incat iţi dai seama de ce meserie are si la ce departament din cadrul unei echipe de film sau televiziune este numai după look; el citeşte un anumit gen de carti si vorbesc despre literatura mai doxat decât un profesor universitar, insa in biblioteca nu găseşti decât reviste de profil si atât; pentru el teatrul si opera sunt cele mai mari pasiuni, insa nu ajunge niciodată acolo din cauza lipsei acute de timp; apreciază clasicii si urăsc efectele speciale si tehnologia 3D, il venerează pe Kubrik, insa nu-l apreciază pe Spilberg (oare cine a regizat Schindler’s List?).

Acest gen de oameni au făcut o facultate de film si muncesc in televiziune, insa spera ca este ceva provizoriu si ca vor face film. Sau, mai sunt si unii, care sigur au facut televiziune si acum fac film, insa nu recunosc asta!

Cu astfel de invatati ai scolilor de film facem noi istorie in filmul romanesc, si influenţează mai departe, culmea, împotriva evoluţiei. Daca sunt ei aşa deştepţi si talentati, sa facă un film care sa le unească pe toate! Sa aibă box office, vedete, poveste, efecte speciale si sa nu se adreseze doar „cunoscătorilor”, pentru ca nu de la aceste grupuri restrânse de cinefili vin banii; doar ca isi doresc sa trăiască din asta si sa iasă din imbecilitatea televiziunii, nu? Pot sa pună drama, filozofie, arta si ce isi mai doresc ei. Cu un asemenea produs, bine făcut insa, m-as mândri. Insa acest lucru s-a mai incercat la noi si producatorii/realizatorii au dat mare gres. Ma refer la Media Pro cu tot cu filmelel lor de actiune sau fantastice.

Efectele speciale nu sunt nici bune nici proaste. Ţin de show, de reconstrucţie, de completare, de creaţie, de orice înseamnă arta in film. Duceţi-va la film si daca filmul are numai efecte speciale. Apreciaţi munca de echipa si produsul finit. Nu mai fiţi cârcotaşi, pentru ca voi nu a-ti ştii nici sa deschideţi programul pentru efecte acelea speciale, insa sunteti primii la criticat.

Salata Hollywood

2010-08-24T12:29:00.000-07:00

Terminator, Rambo, Iron Man, Crank, Danny the Dog, The Mechanik, Armageddon sau mai bine zis actorii Jason Statham, Sylvester Stallone, Jet Li, Mickey Rourke, Dolph Lundgren, Bruce Willis, Austin, Crews sunt capul de lista al afisului. Pe domnul senator Schwarzenegger il vedem doar 5 minute in film, desigur cu cele mai tari replici!
Inainte de film, intotdeauna manac, pentru a digera filmul cu burta plina si mintea limpede si sa nu fiu nevoita sa rontai floricele si sa sorb dintr-o Cola in sala de cinema. Asa ca ma duc la un restaurant si ma uit prin meniu gasesc tot feluri de denumiri la salate. Ma uit mai intai la ele ca sa nu ma simt vinovata mai incolo cand imi comand altceva. Si ce sa vezi? Pe langa obisnuita salata de vara, salata bulgareasca, salata de fructe de mare, etc gasesc si salata Giulia, salata Beatrice, salta "nume restaurant"; si asa comad spaghete bolognese.
Ma duc la film ma uit prin meniu si ce vad? Comedii, filme de groaza, drama, fictiune, actiune, toate cu cate un nume de afis; la salate gasesc The Expendables. Ca sa nu ma simt de doua ori vinovata, aleg salata si intru in sala.
Incep sa cred ca o data cu timpul actorii care imbatranesc fac un film pe prietenii si se distreaza. Se aduna experientele de-o viata intr-un singur film, se condimenteaza cu picanterii din epoca de aur a fiecarui actor, se aduna toti intr-un bol si se servesc cu sare si ulei balasmic.
A nu se intelege ca e o treaba prosta. Chair m-am distrat la film. Replicile sunt chiar picante, intorsaturile de situatie de asemenea, inclusiv cliseele binecunoscute din filmele de actiune sunt toate pe ecran. As zice ca pretul acopera un ALL INCLUSIVE! Imi face placere sa revad actori atat de populari pe ecran, iar filmul e un colaj al tuturor filmelor mentionate mai sus!
Vizionare placuta! ( sau Pofta Buna!)

Adevarul in film- partea a doua

2010-07-13T14:29:00.001-07:00

Martin Scorsese propune in Shutter Island o versiune usor diferita a adevarului. Leonardo di Caprio joaca rolul unui fost detectiv care traieste un soc puternic cand sotia lui isi ineaca cei doi copii. Dezamagit si socat o omoara, lucru care ii adanceste socul si il arunca intr-un sanatoriu. Aici el isi pierde temporar memoria, redevenind un detectiv care incerca sa caute un fost pacient al sanatoriulul. Din certerari in cercetari, ajunge sa fie tradat pana si ce colegul sau care il insotie pe insula, urmarind nume, povesti vagi si fantomele propriei constiinte, ajunge sa se "trezeasca" la realiate, sa isi recunoasca esecurile, traumele si in fond adevarul. Insa cazul sau incerca o revenire partiala, care nu dureaza mult, el revenind la nebunia lui, traumele neputand fi vindecate, revenind periodic, in acelasi cicluri de evenimente si personaje imaginare. Regia propune perspectiva inversa, in care nebunia lui e adevarul prezentat si trauma personajului e propusa ca lait motiv, ca refren in film, in final rasturnandu-se tot sistemul de valori si prezentandu-ne un alt adevar decat cel in care credeam initial. Practic, traim si vedem intamplarile, personajele si povestea din perspectiva nebuniei personajului, ajungem sa il credem sa gandim ca el, sa respiram ca el, sa dorim sa fugim de adevar exact ca el, pentru ca in final sa intelegem ca perspectiva bolnava in care am crezut era falsa, adevarul fiind altul, scufundandu-ne cu aceeasi viteza cu care se duce la fund pshihicul pesonajului nostru.
Ca si in filmele lui Akira Kurosawa, natura este o prelungire a starilor sufletesti ale personajelor, fiind in concordanta cu sentimentele si trairile peronajului, un tablou al sufletului, respirand, gafaind in acelasi ritm cu el. Imaginea filmului aminteste de americanul back and noir, insa culoarea, desi existenta, nu face altceva de a da dramaticitate tablouirilor foarte bine "pictate cu lumina" de Robert Richardson.
Un film psihologic, in care cuplul Scorsese-Di Caprio face iara arta!

Adevarul in film -partea 1

2010-07-12T11:29:00.000-07:00

Tema Adevarului o regasim in multe filme, insa foarte bine rezolvata in filmele "The Ghost Writer" si "Shutter Island".
Productia recenta a lui Roman Plolanski, The Ghost Writer, aduce in centru atentiei aceasta tema a cautarii si gasirii adevarului in locuri in care te gandesti mai putin. Aceasta stradanie niciodata nu aduce cu sine un final fericit, accentuand falsa realitatea in care oamenilor le place sau sunt siliti sa traiasca. Subiectul filmului are in prim plan un editor de carte (Ewan McGregor), care inceraca sa fie scriitorul fantoma a unui politician de succes, Adam Lang, interpretat de binecunoscutul Pierce Brosnan. Acesta e folosit de care sotia lui drept marioneta in lumea politicii, iar cifrul acestui adevar sta ascuns in inceputurile capitolelor. Precedentul scriitor fantoma moare tocmai incercand sa afle acest adevar, iar eroul nostru, care tocmai primise jobul pentru acesta carte, sustine necesitatea unei variante nu atat a unui biografii politice cat a povestii din spatele omului politic. Astfel povestea devine un cosmar cu implicatii politice, amoroase, adultere, vicioase, plin de infulente politice si abuzuri de putere, care il poarta pe acelasi drum pe care predeseorul sau "l-a lasat pe GPS", un gen de "adevarul este pe acest drum; eu am ajuns pana aici, de aici incolo esti pe cont propriu". Filmul a ajuns in Romaina cu un titlu ciudat, "Marioneta", insa as tinde sa cred ca titul se referea la politicianul Adam Lang decat la scriitor in sine. Nu pot insa sa nu remarc un decor care te lasa masca, mai ales casa politicianului, unde se intampla momentele cheie in film.
Personajele in acest film se incadreaza perfect in peisajul locului, un loc secetos, la malul marii, ploios, si cu vegetatie de stepa. Recunoastem tipul omul politic de succes, insurat si cu amanta, traind sufocat in accest trunghi conjugal, respirand toti acelasi aer de nisip. Scriitoul descopera ca nimic din ce pare nu este adevart si acest lucru incepe de la faptul ca manuscriusul avea o securitata exagerata, ceea ce atragea atentia. Mutandu-se in vila lui Adam pentru a putea termina cartea, descopera printre lucrurile predecesorului sau, fotografii si informatii care il fac sa isi puna intrebari, sa doreasca raspunsuri mult peste granita permisa. Personajele se intersecteaza unele cu altele in trecut, insa nimeni nu e pregatit si nici dormic ca aceste informatii sa iasa la suprafata, motiv pentru care detinerea lor iti scurteaza viata, indiferent ce personaj ai fi. Astfel moare predecesorul scriitorului fantoma, moare politicianul insuri, impuscat de unul din "victimele " morale ale actelor lui politice, desi inscenarea este clara, iar in final, cand afla adevarul, moare si eroul nostru.
Finalul filmului respira prin cel minunat cadru, in care, pe strada din fata receptiei unde are loc lansarea oficiala a romnanului, foile pretiosului manuscris zboara purtate de vant si se pierd sub pasii indiferenti ai trecatorilor. Acel final este vocea unei eliberari de sub greutatea adevarului pe care il afla, pe care il purta si care era incomod atat pentru el cat si pentru cei implicati.
Timpul in film are un aer batran, regizorul lasand destul timp de respiro, de tensiune, de a gafai, de a iti trage sufletul, de a te intimida. Timpul real nu este un timp al filmului american , repezit, nerebdator, fiind imaginea perfecta a stilului de viata britanic.
Foarte atent lucrat la detalii, la legaturile si racordurile secventiale, pe scrut un film britanic bun.

La ce filme sa ne mai uitam

2010-07-08T14:25:00.000-07:00

Primesc aseara telefon de la o fosta colega de liceu, o foarte speciala prietena, si ma intreba:" Auzi, Dana ( asa mi se zicea in liceu, nu pentru ca nu stiau cum ma cheama ci pentru ca asa ma striga mama de cand eram mica si nu prea raspundeam eu la alt nume), ia zi-mi si mie la ce film sa ma mai uit...si mai scrie si tu pe blogul ala ca eu sunt cititoare saptamanala!" Atunci am inteles! Nu trebuie sa scriu picanterii si sa ma prostituez neaprat. Pot sa scriu si despre filme la cere sa te utiti si sa razi, fime "psihologice" sau de actiune...pentru publicul larg.
Draga Loredana, (pentru ca tot asa o cheama) daca vrei sa vezi comedii romantice bune, in ultima perioada au iesit: The Back-up Plan, cu Jenifer Lopez, Killers, cu Katherine Heigl din Gray's Anatomy, pentru cine a urmarit serialul (daca nu, va recomand, e o metoda de a petrece mult timp in fata monitorului asteptand cu sufletul la gura ce va urma in serial...o sa il devorati, credeti-ma!). Daca doriti filme mai vechi si psihologice, va voi recomanda cu mare drag eXistEnz, pentru cei care gusta un pic mai picant. ca film nou si pshihologic, pe ecrane ruleaza Shutter Island, cu Leonardo di Caprio sau The Ghost Writer. Pentru un pic de actiune recomand Iron Man 1 si 2....neaparat vazute in ordinea aceasta, Prince of Percia, Robin Hood, cea mai buna versiune a mitului de pana acum. Am mai vazut si Saga Twilight, Eclipsa, care pot sa spun ca e in sfarsit bine regizata, dupa esecul New Moon, insa recomand sa se citeasca cartea inainte.
Insa nu vreau sa trec peste capitolul "Mergeti la cinema!". Un film este mult mai bun vazut la cinema. Mirosul greu si inghis al salii, sunetul acela suficient de puternic, multitudinea de imagini imense care navalesc peste tine, care ajung din rand in rand si in simturile tale, faptul ca orice pare mai grandios pe acel ecran cinematografic, face ca un film sa aiba o amintire, sa aiba miros, gust si orice iti mai doresti. Pana si o comedie e mai frumoasa si mai haioasa la cinema. Daca as fi vazut acasa The Back-up Plan, sau Killers nu cred ca as fi ras asa de tare! Daca as fi vazut acasa The Gost Writer, nu cred ca as fi apreciat nimic din acest film la adevarata lui valoare. Si exemplele pot continua....
La capitolul seriale, pentru cine are taria si rabdarea necesara, as putea face un top:
Locul 1: Stargate SG 1 si Stargate Atlantis- o imbinare a mitologiei universale cu SF si tehnologie extraterestra;
Locul 2: Dexter-"un film cu tatici"-ca il citez pe Andrei, cu sange, crime, politisti, criminali in serie si e un pic si psihologic
Locul 3: The Tudors- istoria Angliei in timpul dinastiei Tudorilor, unde aveti parte de tot deliciul regal, sex, politica, abuz de putere, influenta politica, sex si iara sex!

Locul 4: Gray's Anatomy- printre cazuri de pacienti expune pshihologile unor stagiari; umor, sex, dragoste, intriga, multe lacrimi, e mai mult pentru femei, dar si pentru barbatii, sa stie cum gandesc femeile;
Loul 5: Smallville- varianta serial la cum a ajuns Superman un Superman;
Si nu pot ignora seria Harry Potter, Star Wars si restul!
Vizionare placuta!

Un nou inceput?

2010-06-29T12:06:00.000-07:00

Visul meu s-a implinit! Am deschis o scoala de cinem a, chiar daca pe un site, in format virtual, insa exista, si abia astept sa intre studentii si sa citeasca despre filme si teorie, si sa faca referate cu informatiile de pe site. Mi-am dorit sa ajut pe cei care se afla in situatia in care m-am aflat eu, eleva fiind si dorind sa dau la facultatea de film, studenta fiind si dorind sa invat, om fiind si dorind sa inteleg.
Sotul meu mi-a spus sa incep mai intai cu un blog, apoi sa fac acest proiect! Am facut proiectul....ce fac cu blogul? Cred ca imi voi permite sa fiu acida si sa scriu trivial despre filme care ma incomodeaza, sau as putea sa il fac un jurnal al omului de film....care in cazul meu sta acasa si creste copii! Iara, nu ar fi inspirat!
Mi-a trecut suparearea pe cei care blameaza "Avatar", si pe cei care au facut "Eu cand vreau sa fluier, fluier..." deci...ce ar mai fi de spus....
Un nou inceput? Ma gandesc eu pana maine cu ce sa incep si despre ce as putea sa scriu.
Daca aveti sugestii, reclamatii, orice...idei, mi-ar prinde bine!

Eu cand vreau sa fluier, fluier

2010-06-13T03:02:00.001-07:00

Eu am fost destul de dura cu filmul, cel putin asa mi s-a reprosat! Am intrat si eu pe un traker de torrente, am cautat filmul si uite am gasit urmatoarele pareri:
"Nu zic neaparat un film prost,dar cu siguranta unul foarte plictisitor.Si nu mai ziceti ca tipic romansec pt ca sunt o gramada de filme romanesti bune,dar asta mai putin";
"O porcarie de film; nu exprima realitatea deloc."
"Defapt exprima mai mult decat realitatea ... insa cei care nu ati fost nici o zi , nici macar in vizita in penitenciar nu o sa va dati seama....."
"De ce a fost premiat? Pt. ca a fost primul film romanesc la Cannes care nu a avut o tema comunista, caci in rest, e slab si ca story si ca imagine. Nota mea: 5.4/10"
"Cel mai nasol film .... trailerul de la el arata mai bine dar filmul e varza, oricum multumesc!"
"Nu prea are sens.... dupa ce a facut scandalu asta tot la bulau a ajuns... doar ca sa scoata o pasarica la o cafea"
" Ce sec ..."
"L-am vazut , m-a dezgustat la cat tamtam sa facut pt filmu asta"
"Cel mai idiot film pe care am putut sa-l vad ... o rusine pt romania ... n-am destule cuvinte sa-l pot ridiculiza ..."
"Incultule, fa tu ceva mai bun...vezi ca filmul asta a castigat premii la Cannes nu te trezi tu sa vorbesti aiurea..."
"Numai asta stim sa facem;filme cu tigani cu puscariasi si alte tampenii in loc sa facem filme calumea. Aia de la Cannes erau bauti cand au dat cele 3 premii sau erau fumati. Filmul este o porcarie,cu injuraturi,RUSINE ROMANIA SI CELUI CARE A FACUT ACEST FILM IDIOT !!!"
"De apreciat UP-ul ... pt că ne-a ajutat să ne satisfacem curiozitatea, dar in rest...
Cel mai slab film românesc...păcat, mai bune sunt cele vechi de 30-40 de ani"
"Cred ca e cel mai prost film pe care am putut sa-l vad vreodata....nu e destul ca ne scaldam intr-o mare de prostie si lipsa de cultura....mai vedem si filme care ne intaresc convingerea ca traim intr-o societate care nu mai stie adevaratele valori...adica cele care le-au facut romanilor cinste din-totdeauna. Multumim uploader pentru efort si pentru ca ne-ai dat ocazia sa vedem acest film despre care s-a facut atata zarva si a mai si luat premiu la Cannes. Dupa parerea mea,nu merita sa fie distribuit decat ca material pentru distractia detinutilor din inchisorile patriei."
"Mi-e rusine ca sunt roman"
"Chiar interesant. Daca e sa fim corecti in viata de zi cu zi injuram uneori chiar si mai urat decat in film asa ca nu va mai minunati atat, ca e obscen si alte alea. Thx up, chiar am vazut o secventa din viata unui om. Si cati nu sunt ca el...."
"Uite un exemplu de film care aduce o raza de speranta in ceea ce priveste viitorul cinefililor romani. Este un film regizat extrem de bine , are un subiect relativ neexploatat , o intriga buna.
Insa se putea si mai bine , dar sper in sinea mea ca in viitor sa apara si acel film romanesc la care sa ma uit si sa spun : DA BA NENE , SUPER FILMU!"
"Ca poveste un fillm acceptabil , interesanta povestea , dar din punct de vedere cinematografic , tremura camera de filmat de shi daca era filmat pe ocean tot filmu` shi nu se agita asha camera , shi sunetu` execrabil , ori trebuia sa-mi dau boxa la maxim sa aud ceva , ori la minim ca se auzea distorsionat ."
"Daca si acest film daca se poate numi a luat premiul juriului eu cred ca acei oameni din juriu erau drogati toti"
"Cand il deschid ... imi da RESTART calculatoru` ... de ce?"
"Nu am inteles nimic din film,varza"
"Cand pisica nu-i acasa, sabia nu taie! Asa e si filmu asta..."
"Cel mai naspa film pecare l-am vazut pana acum"
"Numai romanii pot face astfel de filme ...e praff am crezut si eu ca e mai...
Se vedeti ce spune unu:
Baiatul: Domnisoara!
Fata: a?
Baiatul: Esti Frumoasa!
Fata: Multumesc...
Baiatul: N-ai pentru ce este Complementul meu
Pune tiganii care nici nu stiu sa vb sa face filme. Doamne!
E chiar In Trailer.... Prostia pe care a spus-o."
"Exact cum se-ntampla in Romania cu reclamele la un produs...atata tam-tam ptr. un pfffis...oricum multumim Up, altfel cred ca nu-si scotea ce-i 100 de euro cat a costat filmul"
" Hai sa iti zic ceva... sunt 1707 la seed pentru toti am fost curiosi de film...la ce reclama a avut parte toti dintre noi si pariu ca pana si tu ai luat filmu ca ai crezut ca va fi foarte bun. Si eu am crezut ca e dragut pana sa il vad cap-coada. Are un final de...**** ... asta nu il poti numii film...la jumatea filmului te plictiseste...si nici nu`ti dai seama ca s terminat filmu."
"Un film prost. Prea exagerat din punctul meu de vedere, iar cu totii asteptam o morala la sfarsit care nu a prea venit. Cred ca cu totii ne asteptam la mult mai mult. Un film ca asta putea sa faca oricine care avea o camera video profesionala si o idee. Ideea filmului e destul de
mediocra....deloc geniala."
"O singura intrebare am, apropo de filmu asta in afara de directoru' puscariei si gardieni era vreun roman? Cred ca poate doar cameramanu!!! Asa suntem vazuti si in afara"
"Asa e si viata in Romania mediocra...in alte tari oamenii se bucura de viata....noi ne chinuim sa supravietuim?! De unde tata sa faci filme calumea cand in tara se fura pe rupte...!!!"
"Am pierdut o ora jumate din viata vazandu-l..."
"Bai!!! are subtitrare in romana? )) ma asteptam la mai mult la cata reclama a avut si premii...."
"Cred ca majoritatea au facut comentarii dupa ce au viziontat filmul...si ma asteptam la mai mult. E o dezamagire"
"60% din film e tacere..."
"PENIBIL e putin spus ... sa ma plateasca sa ma uita a doua oara la el ... si nu ma uit "
"Nu imi vine sa cred ...un film mai slab ca asta pur si simplu nu am vazut ...asa mediatizat,premiat,...pff .."

Si exemplele pot continua....
De mentionat faptul ca un film se face pentru spectatori si nu pentru cercuri restranse, sau comisia de la examneul de regie.
Nu am dat identitatea celor care au scris, si nici sursa pentru ca nu am probarea lor, si nici nu vreu sa fac reclama. Multumesc pentru intelegere!

Scoala de cinema

2010-06-07T12:55:00.000-07:00

S-a infiintat site-ul Scoala de Cinema! Inca e in lucru, inca mai muncim...dar e functional!
Daca vrei sa scrii si tu despre film...anunta-ma!
Pe maill....

www.scoaladecinema.ro

L'amant

2010-06-01T12:54:00.000-07:00

"The lover", cum se numeste filmul in original, prezinta nu doar povestea unei tinere albe de 15 ani care se indragosteste de un barbat chinez, langa care trieste povestea de dragoste, pe care nu o va uita niciodata. Filmul expune emotiile si sentimentele umane, explica fiorii dragostei, a senzualitatii si a carnalului, se vrea expert in relatii interzise, in societati criticatoare si blasfemice, si mai ales in dezamagiri si minciuni. De fapt, pe langa toate aceste tresariri pe care le traiesti alaturi de personaje,pe langa toate acele picaturi de transpiratie si atingeri carnale, pe langa inabuseala mizerului oras, prezenta durerii si a tristetii te face sa ai nevoie de timpul martor, de timpul calau, de timpul intelept al filmului.

Prezenta celor trei planuri ale timpului domina filmul, domina scenariul, domina pana si personajele si spectatorii. Timpul povestirii, timpul povestit si timpul durerii, timpul regretului. Sigur ca pe al treilea timp l-am simtit doar, insa prezenta lui e sfasietoare. El se regaseste, mai exact se simte, in cadrele lungi, in care astepti sa se intample lucrurile, sa treaca sa iti fie martor, sa iti povesteasca muteste ce se intampla, sa iti vorbesca prin tacere.
Femeia povesteste mai intai despre fata de 15 ani la persoana I, apoi se indeparteaza de personaj si foloseste persoana a III-a. La inceput incearca sa povesteasca cu regret si duiosie ce i s-a intamplat, ce transformare psihologica a trait, pentru ca apoi sa se privesca cu ochii unei autoare de roman, care critica si isi intelege propriul personaj, sa o anlizeze in detaliu, incercand sa ii inteleaga gandurile de atunci, actiunile si sentimentele.
Timpul povestit este presarat de un timp muribund, unde colcaie tensiunea, ura, dragostea, regretul. In acest timp se spun atat de multe prin tacere!
Ei se intalnesc, se iubesc, apoi el pleaca, ea crede ca nu il iubeste, apoi ea pleaca si el e acolo, ca dovada vizibila a durerii, si ea varsa prima lacrima. Ea nu stia ce este dragostea, el o va iubi vesnic!
E ca o scrisoare de dragoste pe care o scrii cuiva sa il ranesti.
Imaginea filmului sustine atat de mult tensiunea, senzatia de dragoste de emotie, inabuseala, sufocarea, incat, combinat cu jocul actorilor, cuvintele nu mai sunt necesare!
Tanara fata este interpretata de Jane March, in primul ei film de debut, in regia lui Jean-Jaques Annaud care a mai regizat "cei 7 ani in Tibet".

E inabusitor, dureros si plin de timp acest film!

The Sands of Time

2010-06-01T04:22:00.000-07:00

Prince of Persia este acel film de aventuri pe care iti doresti sa il vezi ca sa te simti bine. Sa te simti bine pentru ca binele invinge, ca adevarul triumfa si ca minciuna are picioare scurte. Daca nu am fi cu totii niste copii mari, aceste legende nu ne-ar capta interesul.
Ca si adevar istoric, prefer insa un print luat de pe stada de Imparatul surprins de curajul tanarului, decat de "varza mitologica" din "Clash of the Titans", ca sa citez clasicii in viata!
Dastan este un copil orfan pe care il adopta Imparatul si il creste la palat alaturi de cei doi fii de sange ai sai. Invata repede locul dar si rolul unui print. Invata strategii de lupta, chiar mai bine decat fratii sai si ii ajuta sa cucereasca orasul Alamut, cand un spion anunta ca acel oras pune arme la dispozitia inamicilor Persiei. Orbiti de furie si fara sa verifice informatiile, ataca si cuceresc orasul, moment in care Dastan este elementul cheie, ajutand la invazia cetatii.
Insa, din cuceritor ajunge cucerit de frumusetea Printesei Tamina, pe care o ajuta sa isi implineasca destinul. Trebuie sa duca pumnalul timpului la templul sacru unde printesa l-a primit de la Zei, oprindu-l pe unchiul sau adoptiv sa distruga lumea dand timpul inapoi, folosind acel pumnal.
Inspirat dintr-un un joc video, as spune ca e o capodopera a filmelor mitice de actiune.
Imaginea este fenomenala, miscarile de camera iti iau ochii, efectele speciale sunt foarte bine folosite, costumele sunt din acelasi film. Nimic nu deranjeaza, totul creeaza un produs pe cat de mediatizat pe atat de bun.
Filmul te surprinde placut, nu te astepti la o astfel de rasturnare de situatii, la o astfel de derulare a actiunii, si la un asemenea deznodamant!
Se termina cu bine, insa as putea sa spun ca finalul a fost facut se existe un deznodamaint politic si o poveste de dragoste abia inceputa, in locul unui final viguros, la adevarata valoare a bataliei, a luptei pentru adevar si dreptate.

Robin Hood

2010-06-01T03:23:00.000-07:00

Am mers la cinema, intrebata fiind inainte:"Ai vazut Robin Hood?". Bineinteles ca nu vazusem nici o varianta. Si am mers sa vad filmul acesta nou, aceasta noua abordare a regizorului Ridley Scott, in care eroul legendar al Angliei se intoarce acasa ca nobil sa inapoieze corana Imparatului Richard, Inima de leu. Ajunge sa cunoasca familia celui caruia i-a imprumutat statutul si numele, Robert Loxley, si ajunge sa lupte langa King John, impotriva Frantei, care spera sa se foloseasca de o revolutie interna pentru a ocupa Anglia.
Pe langa drama personajului principal, pe langa povestea de dragoste intre Marion si Robin, pe langa conflictele si rezolvarile lor, filmul e valoros prin detalii, prin naratiune, prin explicarea vietii medievale. Niciodata nu am inteles cum se ocupau cetatile medievale, cum se duceau luptele, cine ataca pe cine, conjuncturile politice, sau cum se desfasura o lupta pur si simplu, strategii de lupta, etc. Nu mai vorbim ca, cine iesea victorios, intelegeam eu, dar despre cum s-a ajuns acolo....mai putin intelegeam!
Asta probabil pentru ca sunt femeie, sau pentru ca nu am citit, cand eram mica, "Cei trei muschetari".
Important este ca misterul s-a rezolvat. Filmul prezinta in detalii care conteaza cum se poarta o lupta medievala, cum se cucereste un castel ( armata inainteaza spre castel aparandu-se cu scuturile de sagetile celor din castel; in primul rand al armatei stau arcasii si cei care isi risca viata sa puna praf de pusca pe poarta castelului, apoi arcasii infig sageti in poarta principala, construita din lemn; de ea se agata pungi din material textil cu praf de pusca, iar arcasii mai arunca un rand de sageti cu foc, astfel incat explodeaza poarta...si iata invazia...) cum se aplicau atunci legile, cum functiona politica, ce loc si ce drepturi avea omul in societate.
E bine de stiut ca daca moare regele, victoria e totala, pe campul de lupta. Asta stiam si fara sa citesc "Cei trei muschetari"!
Insa detalii ca uniforma stabileste gradul in armata, ca fara ea esti un om si atat, sau ca arcasii poarta niste protectii textile la degete, nu neaparat nu le stiam, insa regizorii le omiteau in fiecare descriere cinematografica, pana acum! Coroana regala nu are nestemate peste nestemate si e turnata in aur, ci mai degraba seamana cu un coif de lupta cu cateva pietre pretioase pe el, ca inelul dat de rege da si ia putere si ca influenta politica, coruptia, taxele si impozitele, dorinta de statut social si putere au existat din cele mai vechi timpuri si le-am mostenit pana in zilele de azi!
Povestirea lor, descrierea lor cinematografica din acest film le-a dat o mai mare importanta.
Conflictele din planul actiunii filmului se impletesc in planul pshihologic si emotional. Eroul nostru e prezentat ca orfanul care cauta sa uite trecutul, insa cand isi aduce aminte doreste razbunare, iar razboiul Angliei devine razboiul lui personal. Conflictul atinge granitele dragostei, cand Robin lupta sa ii castige dragostea si respectul lui Marion, si ea da dovada de atat devotament incat "te inalta" privind-o!
Robin Hood este atat de bine jucat de Russell Crowe, peronajele l-au ajutat sa faca un erou din el, sa devina un HOOD. De fapt tot cast-ul a fost impresionant! Nu pot sa spun ca actorii nu au atins maximul personajelor interpretate, de incarcatura emotionala, de traire.
Si nu pot sa termin fara sa spun despre imagine ca a fost la fel de cutremuratoare, de impresionanta, de expresiva si puternica ca in filmul Elizabeth: The Golden Age, tot cu Cate Blanchett in rolul principal. Ea este superba si memorabila in rolul femeii puternice, capabila de sacrificiu de sine, de devotament, de dragoste nemarginita.

Cauza pierduta!

2010-05-18T03:09:00.002-07:00

De ce nu se citeste blogul meu? Nu ma intelgeti gresit....chiar am vizitatori! Insa in mare parte sunt acei oameni care stau intre 3 si 10 secunde si apoi gata! De ce gata? Sa va explic...
Am idea acesta de a face un site despre cinema...ca un fel de scoala, zic eu un pic mai buna decat cea de la care am invatat sa fac film. Idea era ca singura nu as fi putut sa scriu atatea articole...si am inceput sa caut recruti! Din blog in blog si dim mail in mail, am inchegat eu o echipa, a caror bloguri le urmaresc frecvent.
The point is...m-am prins...blogul meu nu se citeste la fel ca celelate, pentru ca:
1. Nu vorbesc depre viata mea personala, sexuala, si in nici un caz nu o sa ma "prostituez" pentru accesari mai multe!
2. Nu vorbesc cu alese cuvinte despre ce cacat s-a mai intamplat in sufletul meu. Asta si pentru ca am invatat sa fiu o persoana lineara si sa nu se intample lucruri pe care nu le vreau in viata mea, care sa ma surprinda!
3. Cei care au scris despre aceste lucruri, s-a dovedit ca nu le- a mers bine pana la capat...ori s-au lasat de scris, ori au intalnit in sfarsit minunea in viata lor...si au parasit blogul.
4. Nu voi avea vizitatori pentru ca pe blog vorbesc in limba mea, spun cand e un film e prost sau nu, si asta poate deranja! O sa incerc sa nu fac asta pe site! Insa nu ma voi "prostitua". Nu voi spune despre un film ca e bun doar pentru ca a castigat nu stiu ce premiu. Asta e!
5. Nu cred ca lumea ar vrea sa citeasca despre ce simt, cu cine fac sex ( doar cu sotul meu...jur!), cine mi-a frant inima sau ce a mancat fii-mea la pranz. Desi, daca ar fi sa imi povestesc viata as avea cele mai multe accesari pe blog....si lumea ar sta mai mult de 10 secunde...pentru ca e piperata si foarte controversata (fosta mea viata, care, Doamne ajuta, s-a terminat!)

Tot ce sunt acum, sunt datorita tie...si stii bine cine esti tu! Mai mult decat scrie pe acel carton portocaliu roze...ce gay e statul roman!
Si iti multumesc!
Dar tot tie iti spun ca nu ma voi prostitua pentru a avea mai multe accesari, fie pe blog sau site-ul meu...proiectul nostru...al echipei, ma refer!

Nu stiu, unde anume in artilcolele mele de dinainte scrie ca sunt maestra in sex? Adica pana acum am vorbit numai despre film, si sincer nu am dat de inteles ca as fi licentiata intr-ale placerilor carnale(desi e foarte adevarat). Am fost abordata pe mess...mai intai de o fata pe care o chema Ana Maria. Ii placea ce scriu pe blog! Hmm.... Am vorbit, ne-am messengerit, si pana la urma am ajuns sa ii explic cum sa ii faca prietenului ei un sex oral de calitate. Apoi a aparut Elena Consulea, care daca ma intrebi pe mine e aceeasi persoana...Si tot asa, hai sa vorbim, hai ce mai faci? Culmea, si ea avea nelamuriri despre cum se face nu stiu ce cacat in materie de sex! Mai bine in deschid firma si dau sfaturi in materie de sex, ca vad ca asta se vinde!
Pe langa asta, vine sotul meu, dragul de el, si imi spune:"Loredana, cine crezi tu ca iti citeste site-ul? Doar daca scrii derspre film, asa cum vrei tu, nu se poate. Trebuie sa ai o rubrica de picanterii, despre vedete, ceva, sa intre oamenii sa citeasca. Asta ii intereseaza!" El are dreptate in sinea lui, si e la fel de trist ca mine, pentru ca stie ca va munci oarecum in van la proiectul meu! Pentru ca nu o sa ma prostituez, pentru audienta!
Voi ramane cine sunt: Loredana, nu Dana, fumez tigarile altora, pentru ca ale mele nu exista! Mai trag si pipa sau narghilea, adevarat! Imi place sa scriu despre filme, si sa nu uitam ca sunt mama, dar si studenta anul 1. Imi place sa gatesc, si sa fac curat, si cel mai mult imi place sa ma plimb cu masina! Am tatuaje si piercinguri, unde nici nu gandesti. Insa sunt o persoana ok!
Imi place sa imi spun parerea, insa am invata mai de curand ca diplomatia nu omoara pe nimeni!
Mai fac si fotografie, ca de...prima dragoste nu moare niciodata!
De aceea nu am eu vizitatori, ca nu vorbesc despre asta!

Asta sunt. Asta e cacatul pe care il servesc zilnic!

POV (point of view)

2010-05-08T03:35:00.000-07:00

La teatru vedem totul dintr-un unghi fix, dintr-o singura perspectiva; la fel si in ceea ce priveste pictura. Insa la cinema punctul de vedere al camerei poate varia.

Unghiul obiectiv este punctul de vedere al unei lumi obiective, al audientei care vede actiunea ambelor parti implicate. Daca nu sunt prezentate evenimentele din perspectiva nici unei persoane din interiorul actiunii, unghiurile camerei sunt impersonale, obiective. Persoanele filmate (personajele), par sa nu observe prezenta camerei si ele niciodata nu se uita in obiectiv. Daca un personaj fura cu coada ochiului la aparat scena trebuie refacuta. Majoritatea secventelor unui film sunt trase din unghiuri obiective.

Unghiul subiectiv este unghiul de filmare din perspectiva unui personaj, spectatorul participand la actiunea filmului ca la o actiune personala. El e lasat sa vada lucrurile din perspectiva unuia din personaje, acesta fiind implicat in actiune cand personajul din scena filmata (actiune) se uita direct in camera, incercand sa comunice. Atunci putem spune ca se stabileste o relatie fata in fata. Camera se comporta ca si cand ar juca rolul ochilor unui personaj, care vad ce se intampla.

Participarea afectiva a spectatorului nu vine doar datorita faptului ca se folosesc grand-angulare si sunete stereo, ci si pentru ca experienta vizuala a spectatorului se apropie de o experienta personala. Efectul apare cand camera filmeaza subiectiv din avioane, masini, etc, cu atat mai mult cu cat imaginea este precara, apropiata cat mai mult de vederea umana, renuntand la calitatea tehnica foarte buna a filmarii. Astfel camera poate fi aruncata de la inaltime pentru a simula ce vede o persoana care cade, sau poate fi “ inchisa “ intr-o minge si sa se rostogoleasca prin aer, pana la cel care o primeste, poate pilota in locul pilotului un avion in timp ce face o aterizare. In toate cazurile camera se poarta ca si ochii celui care vede. Fiecare spectator are senzatia ca e in secventa si nu doar ca vede evenimentele ca un observator nevazut.

Cadrele filmate subiectiv adauga un impact puternic dramaturgiei scenei. Introdus brusc intr-un film care foloseste doar unghiuri obiective, unghiul subiectiv creste implicarea spectatorului si a interesului lui, facilitand identificarea specatatorului cu personajul.

Unghiurile subiective sunt precedate de planuri apropiate ale unei persoane care se uita in afara ecranului astfel spectatorul intelege ca va vedea ce personajul din imagine vede. Scena poate fi filmata in aceeasi maniera ca precedenta dar spectatorul va sti ca vede prin ochii personajului si ca nu mai este un spectator obiectiv. Miscarea camerei este mereu subiectiva, insa cadrele statice pot fi ori subiective ori obiective in functie de felul in care sunt montate. Orice cadru static poate deveni subiectiv daca inainte este aratat planul apropiat al unei persoane care se uita in afara cadrului ( deci nu in obiectiv). Spectatorul va sti ca ce va vedea este ceea ce vede personajul. Daca de exemplu personajul se uita la o cladire acel unghi subiectiv va fi filmat in racourci (d.p.d.v. al personajului si de la inaltimea lui).

Daca o secventa intreaga e filmata din unghiul subiectiv apar alte probleme; daca vad prin ochii personajului trebuie sa ma comport ca atare pe toate perioada secventei, astefel ca nu pot folosi montajul, transfocarul, sau distante focale mai mari de 50mm, nu pot sa fac rafuri puternice, pentru ca nici o vedere umana nu vede rafurile (de efect) ca in film, iar,din punct de vedere regizoral,o secventa din unghiul de vedere subiectiv implica o coordonare precisa a actorilor si figuratiei din platou, astfel incat momentele in care intra sau ies personaje episodice, figuratie, recuzita, etc., sa fie sincronizate, nemaiputand fi taiate la montaj.

In aceste cazuri de unghiuri subiective, pesonajul din perspectiva caruia vedem nu se vede in cadru, insa ii putem sesiza prezenta sau chiar o putem vedea daca intalnim accidental reflexii (apa, geam, suprafete lucioase, etc), sau scena este de asa natura conceputa incat sa se priveasca in oglinda. Atunci sincronizarea se poate face in doua modalitati: ori se sincronizeaza odata cu personajul, camera filmand peste umarul lui, astfel incat sa nu se vada in cadru, sau, in momentul aparitiei personajului in oglinda, sau in orice fel de refelxie; alta metoda ar fi ca el sa fie introdus pe sub camera astfel incat sa nu se vada manevra si iese cand prezenta lui nu mai e necesara. Folosind oricare din aceste doua metode e necesar ca operatorul sa fie foarte atent la unghiul din care filmeaza pentru a evita sa se vada si el in cadru, aceasta fiind o greseala, secventa trebuind sa se repete.

Acest unghi de vedere neobisnuit trebuie justificat prin starile subiective ale celor care le privesc, sau prin ochii caruia spectatorul vede. Imaginea, desigur, va fi neobisnuita daca va fi vazuta de un om in delir, sau cand incerc sa redau vederea unui miop. Nu e suficient sa se justifice aceste imagini ci trebuie atent si artistic folosite, pentru ca ele creeaza nu doar contururi neobisnuite ci si atmosfere neobisnuite, astfel ca un regizor trebuie sa aiba un total control asupra acestui aspect, si mai ales create contient.

"Punctul de vedere" (POV- point of view) este un gen de unghi subiectiv, insa, cum se incadreaza intre unghiul subiectiv si cel obiectiv, ar trebui plasat intr-o categorie speciala, unghiul camerei filmand dintr-un punct de vedere particular. Este un unghi subiectiv filmat ca un unghi obiectiv. Camera e pozitionata pe partea personajului subiectiv din al carui punct de vedere se filmeaza, astfel spectatorul are senzatia ca sta langa personaj si ia parte la actiune intr-un mod subiectiv, insa din punctul de vedere al personajului langa care se afla. El nu vede prin ochii personajului, ca la unghiul de vedere subiectiv. Astfel camera ramane obiectiva din moment ce se comparta ca un observator nevazut care nu participa la actiune. In cadru se vede un personaj care relationeaza cu un alt personaj de langa camera, astfel privirea lui nu e in camera, ci pe langa axul camerei.

Acest unghi se foloseste cand e necesar sa implici spectatorul mai mult in actiune, sa apropii relatia dintre personaje si implicit dintre spectator si personaje, fara insa a il implica in mod direct pe spectator in actiune. Folosind acest “punct de vedere” se creeaza senzatia intimitatii in atmosfera scenei, facilitand identificarea cu personajul din punctul caruia vede actiunea.

Se filmeaza adesea cu personaje in amorsa si e cel mai folosit in scene de dialog, cand personajele stau fata in fata si astfel e mai eligibila relatiia dintre ele.
Orice cadru poate deveni “punct de vedere” daca e precedat de un prim plan in care personajul se uita in afara cadrului. Spectatorul va accepta ca urmatorul cadru va fi din unghiul de vedere al acestuia, insa nu din unghiul subiectiv, ci, oarecum, din unghiul de vedere al spectatorului. “Punctul de vedere “ se poate transforma in unghi subiectiv daca inseram un prim plan al persoanei langa care ne aflam (din punctul de vedere al caruia participam la actiune/filmam), apoi un alt cadru cu ce vede personajul (camera din mana, se comporta ca si cand ar vedea prin ochii lui).

A nu se confunda unghiul de vedere cu punctul de statie. Punctul de statie reprezinta inaltimea camerei fata de sol. Astfel distingem trei pozitii diferite raportate la nivelul capului omului, pe care-l filmam:

1.unghiul normal. Camera este la nivelul capului indiferent daca personajul sta in picioare sau pe scaun.

2.plonjeul. Camera este deasupra capului personajului, filmarea se face de jos in sus, toate obiectele aplatizandu-se, lipindu-se de fundal, daca efectul este exagerat.

3.contraplonjeul, sau racourci-ul. Camera filmeaza de jos in sus, da inaltime personajului. Se foloseste des pentru unghiuri subiective, sau filmarile umor cladiri inalte.

scena intr-un film

2010-05-06T06:37:00.000-07:00

Sa luam o simpla scena a unui cuplu care se plimba pe malul marii, cand soarele apune. Cei mai multi dintre noi ar filma aceasta scena punand aparatul la ochi si atat. In plus daca il punem pe spectator sa se uite la acest cadru, nu ar vedea decat un cuplu care se plimba pe plaja. Nimeni nu ar spune ca era sera, sau ca, probabil, se intorceau de la picnic. Daca nu ar fi soarele in imagine, nici nu si-ar da seama daca e apus sau rasarit. Oricum nu avem nici o influenta in ceea ce vede
spectatorul.

Acest lucru este foarte important, numai prin a decide ce anume din realitate vede spectatorul. Doar daca schimbam incadrarea, si scoatem femeia din cadru, deja am infulentat perspentiva spectatorului. Imediat vom avea o scena cu totul diferita, un barbat singur pe plaja. Care e povestea lui? De ce este acolo? Fuge de ceva, sau cineva? Asteapta pe cineva? Perceptia noastra despre ce se intampla in cadru este diferita de cea dinainte.
Ceea ce am facut se numeste incadrare. Incadrarea este prima regula a unei compozitii si include aspectul pozitionarii aparatului de filmat si izoleaza anumita parte, din intregul vizibil cu ochiul liber, spre care sa ne indreptam atentia.
Sa ne mai gandim si la o a doua parte; vom vrea sa influentam nu doar ce vede spectatorul ci si cat vede din tot. Vederea umana poate vedea cam la 180 grade in sus-jos, stanga-dreapta.
Putem decide cat anume din acest intreg trebuie punctat. Putem folosi o deschidere a cadrului foarte mare si vom folosi un obiectiv grand angular, sau vrem sa punctam doar un detaliu din acest peisaj, decupand din realitate doar o bucatica si ne vom folosi de un teleobiectiv. Doar folosind aceste obiective putem izola, sau nu, parti dintr-o scena, putem atrage sau nu atentia asupra unui detaliu si deja am influentat perceptia spectatorului.
Daca ne uitam si mai atent la acest cadru vom vedea ca soarele este la apus. Inseamna ca este o seara frumoasa de vara. Apoi vom observa ca mai sunt si alte cupluri pe plaja, care se saruta, insemana ca aceasta zi este speciala, este cald si indragostitii au iesit sa se simta bine. Apoi observam ca femeia schiopateaza, iar barbatul o sustine. Deja ne punem intrebari: este barbatul iubitul ei, este cineva care are grija de ea, este o vechie cunostinta?
Avem un contrapunct numai privind la infirmitatea femeii si la ce atmosfera frumoasa este in jurul ei.
Prin aceasta "citire" a cadrului, care de obieci de face de la stanga la dreapta, nu doar oferim informatii spectotorului, ci si creeam emotii, sentimente, impunem un subtext emotional. Acest lucru deosebeste un film artistic de un documentar.
Tehnica cinematografica are rolul de a il face pe spectator sa isi puna intrebari. Oare barbatul este un necunsocut care o ajuta, oare intre ei s-a infiripat o poveste de dragoste? De ce are aceasta infirmitate? A fost dina cauza ei? O scena foarte bine filmata il face pe spectator sa isi puna aceste intrebari, aspect care deosebeste o scena dintr-un film de o scena filmata pentru jurnalul de stiri, deosebeste o simpla scena filmata, de o scena filmata de Quentin Trantino.
Aceasta este putearea filmului, sa te faca sa iti pui intrebari. Daca spectatorul nu isi pune intrebarea:"oare ce se va imtampla in continuare?" il pierzi ca spectator.
Sa ne intoarcem la scena de pe plaja. Cum am putea decupa scena astfel incat sa cream aceste emotii si sentimente, sa starnim acele intrebari?
Cadrul 1: Cardu strans, apusul de soare, ce seara frumoasa!
Cadrul 2: Cadru larg, pe plaja sunt cupluri de indragostiti, valurile se sparg la mal, este un peisaj idilic, un catelus se joaca pe langa un cuplu;
Cadrul 3: Cadru stans pe piciorul schipatand al femeii, apoi panoramam pe fata ei, pe care se citeste ezitarea;
Cadrul 4: Cadru strans, barbatul o saruta incet pe frunte si o ajuta sa mearga mai departe;

Numai pana acum cate informatii sunt, cata emotie, cate intrebari: este aceasta o poveste de dragoste? Este o poveste trista? Este dragoste adevarata?

Cadrul 5: Cadru strans pe mana ei care scoate din geanta un cutit. Il ia si il indreapta spre el;
Cadrul 6: Cadru strans pe fata lui speriata, incordata, tensionata. Isi inchide ochii si ofteaza prelung, apoi o priveste resemnat;
Cadrul 7: Cadru larg, el ia cutitul si taie bandajele de la picior;
Cadrul 8: Cadru stans, bandajele cad pe nisip si ea incepe sa mearga singura.
Cat de complexa poveste: frumusete, fericire, tristete, dragoste, frica, suspans, resemnare si apoi dragoste, iara. In doar 8 cadre toate aceste sentimente, toate aceste emotii, il fac pe spectator sa priveasca in continuare filmul, sa isi doreasca sa afle mai mult.
Daca am filma scena doar intr-un cadru larg, nu am fi reusit sa cream aceste sentimente. Am fi vazut de la bun inceput ca scoate din geanta cutitul si ca el il va lua, apoi va taia bandajele si o va ajuta sa mearga. Nu am fi vazut ezitatea din miscarile ei, tensiunea si apoi resemnarea din ochii lui, nu am fi creat poezia eliberarii de constrangeri si a recapatarii libertatii, prin ultimul cadru, in care bandajele cad si ea poate merge singura.
Trebuie sa subliniez ca, pe langa actiunea propriu zisa a scenei, regizorul poate jungla si manipula prin esenta ei. Actiunile personajelor pot avea substart si conotatii emotionale, filozofice, aluzii sociale si politice, in context social, sau doar context scenaristic. Putem sa deducem din acesta secventa, ca ei au o poveste de dragoste nu tocmai fericita, insa e vorba despre o dragoste adevarata, ca ei sunt devoati unul altuia, si chiar daca intampina piedici in relatia lor, vor gasi puterea sa mearga mai departe!
Acum, cand stim cat de departe poate duce decuparea din realitatea doar a ceea ce ne intereseaza sa povestim, dar si alaturarea lor dupa bunul nostru plac, am putea sa mentionam despre punctul de statie al camerei de filmat. Punctul de statie reprezinta distanta fata de sol a camerei de filmat. Exista punctul de statie numit racourci si avem camera cat mai aproape de sol, oarecum din umnghiul de vedere al broastei. Apoi punctul de staie normal, care se aseamana foarte mult cu inaltimea unui om care filmaza din picioare, si punctul de statie plonjat, sau de sus, care depaseste inaltimea unui om.
Ceea ce conteaza si mai mult este cu ce focala filmam un cadru. Focala unui obiectiv este distanta dintre centrul optic al obiectivului si planul focal al imaginii, acolo unde se formeaza imaginea. Planul focal al imaginii corespunde cu pelicula fotosensiliba, pentru o camera pe pelicula, sau senzorul CCD, pentru o camera digitala. Practic, vom avea cam trei plaje de distante focale.
Prima este distanta focala mare, care are un unghi de cuprindere al obiectivului foarte mic. Acest lucru inseamna ca obiectele din imagine, indiferent de distanta dintre ele, vor aparea inghesuite, aplatizate, unul langa altul, desi va exista doar un singur obiect clar. Asa se creaza profunzimea de camp, perceptia adancimii cadrului. Aceasta focala lunga, cunoscuta si sub numele de teleobiectiv, este o puternica unealta a tehnicii cinematografica care ne ajuta sa povestim.
A doua plaja a distanetei focale este focala scurta, care da obiectivului un unghi larg de cuprindere. Cu acest unghi ai o perceptie a adancimii in cadru extinsa si obiectele vor fi clare. Doua obiecte, unul langa celalat, chiar daca sunt apropiate, vor aparea distantate, chiar daca, in realitate, sunt mult mai apropiate.
Numai din cateva tehnici, regizorul poate manipula atat realitatea, cat si perceptia spectatorului.

tehnica cinematografica

2010-05-06T04:43:00.000-07:00

Cand o camera de filmat a fost inventata la sfarsitul secolului IX, primele eforturi de a face film se limitau la a capta pe pelicula fotosensibila viata de zi cu zi a oamenilor de rand. Asa au aparut imagini in miscare cu oameni care ies de la uzine, cu trenuri care intra in gara, despre masa in familie, etc. Insa, oamenii de film s-au indreptat catre filme jucate. Camera de vederi este pozitionata in culise. Ai senzatia ca esti spectator, vezi intamplarile dintr-un un unghi impersonal, obiectiv. E usoara analogia ca acest tip de filmare seamana foarte mult cu filmarea unei piese de teatru, dar lipsurile pe care acest nou tip de a filma le avea, nu putea sa primeze in fata unei piese de teatru. In primul rand obiectele si spatiul filmat erau bidimensionale, culorile nu aparusera inca, iar despre sunet... inca nu se spera la asa ceva! Insa nu era imposibil!

Oamenii de cinema si-au dat seama ca pentru a aduce lumea la film, se cerea mai mult. Asa au ajuns sa imparta filmul in secvente, si cadre secventiale. S-au pus bazele teoriilor cinematografice. Un cadru este unitatea indivizibila, care incepe de la pornirea camerei video-on, sau play, pana la oprirea ei-stop. In limbaj filmic, cadrul incepe de cand regizorul spune motor...si pana acesta spune stop. Un cadru are un timp filmic real si egal cu cel din realitatea imediat filmata. A nu se confunda cu timpul filmului, sau timpul secvential. In momentul in care se taie la montaj cadrele si se alatura unele langa altele, se formeaza o secventa de film. Secventa de film este alaturarea mai multor cadre, de sine statatoare, care au loc in acelasi context spatial,temporal, etc.

Exemplu....o secventa se poate desfasura intr-o camera de hotel, este ziua afara, poate amiaza, (doar cand conteaza se trece). Cadrele din acea secventa trebuie sa contina informatii despre actiunea desfasurata acolo. Personajul intra in camera, se uita la ceas, se leaga la sireturi, se urca incaltat in pat, da un telefon, etc. Actiunea din cadrul unei secvente se poate povesti prin mai multe cadre, sau printr-un singur cadru. Acest cadru se numeste cadru secventa. In momentul in care filmul trece mai departe, la ce se intampla in fata hotelului, sau paralel cu aceasta actiune, undeva in alta parte se mai intampla ceva, trecem la alta secventa.

Cand aceasta idee de a desparti cadrele si secventele a aparut, era esentiala o aranjare a lor logica si expresiva. Cadrele sunt fragmente de realitate. Regizorul este cel care decide care din aceste fragmente si in ce ordine le vede spectatorul.

Exista faimosul exemplu al celor trei orbi care ating un elefant. Datorita dimensiunii foarte mari a elefantului, fiecare atinge cate o parte si fiecare are cate o parere despre cum arata elefantul.

Regizorul prezinta o idee despre ceea ce e important: mai intai partea acesta, ignora partea aceasta, partea cealalta e mai importanta, etc. Asa cei trei oameni isi fac o idee cat decat comuna despre cum arata acest animal, insa trebuie tinut cont de faptul ca acest animal arata cum vrea regizorul sa il prezinte, este o imagine subiectiva a lui. Mult mai important este ca regizorul poate sa schimbe imaginea elefantului prin folosirea multor unghiuri de vedere si puncte de statie a camerei de filamt. Aceasta este esenta cinema-ului. Actorii, decorurile, costumele fac parte dintr-o realitate tridimensionala. Alegand ce anume din aceasta realitate apare pe ecrane si in ce ordine, face din film un punct de vedere al regizorului.

Trebuie sa ne gandim ca in afara dreptunghiului de pe ecran exista o realitate pe care noi nu o vedem. Daca se filmeaza secventa in care doi oameni se cearta si regizorul va arata doar un prim-plan al personajului care tipa, vom intelege ca e suparat, insa nu vedem reactia celuilalt, sau ce face cu mainile si picioarele, sau alte informatii care exista in realitate, dar regizorul nu le considera importante. Aceasta e maiestria unui regizor, sa te conduca pe calea lui spre un anumit mesaj, sa iti arate este mai important, pentru a iti construi o lume, in care se intampla o poveste, pe care o traiesc niste personaje, caracterizate ca si in literatura, direct si indirect.

Eu cand vreau sa fiu prost, sunt prost...

2010-05-05T05:35:00.000-07:00

Eu cand vreau sa fluier....ce fac?
Un film de...
Imaginea....
Scenariul....

Domnul regizor Florin Serban, a considerat ca, a regiza acest film, este un lucru bun.
Domnia sa CNC, a considerat ca, a finanta acest film, este o idee buna.
Si TVR la fel! TVR....nu se pune!

Catalin Mitulescu a facut un film bun si unul prost. Imi aduc aminte ca la examenul oral de licenta mi-a picat sa vorbesc depre filmul romanesc de dupa '90. Si cat am laudat filmele despre Revolutie, Noul Val si, mai ales, nota originala a filmului "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii".
Si cat de neromanesc si bun a fost filmul "Restul e tacere"!

Marius Panduru.
Om de imagine.
Bogata filmografie!
Om serios. Poate face de toate.
De ce a ales sa fluiere...nu stiu.

Sa incepem cu inceputul...Inceputul...unde incepe? Ah...cand eroul principal tace si zambeste si se aseaza pe o banca, langa colegul lui. Poarta catuse...a! E la puscarie! Deci e romanesc!
Decoruri: case pline de igrasie, darapanate, sigur intr-o puscarie nefunctionala, dar e posibil sa ma indoiesc. Treptat aflam ca nu e puscarie, ca e un gen de scoala de corectie, cu gratii la ferestre cu paznici la usi, dar detinutii umbla in voie prin curte! Ok..."domne', e perimetru stabilit dinainte, pe unde are detinutul voie sa se plimbe"...asa... cand vrea el?Ok...

Pe langa acest aspect, am inteles ca putinele replici existente in film, lipsite de subtitrare (pentru ca aveam nevoie sa inteleg ce vorbesc, tipa, tac, etc!), sustin tensiunea. Tensiunea...tensiunea, pentru care, daca actorii nu au putut sa o redea, a sarit Panduru cu solutia!

Panduru: "Lasa, ca o dam din camera. Filmez eu, cum am mai filmat la "Moartea domnului Lazarescu" si la "A fost, sau n-a fost"! Ma pricep, da bine, si in plus ne incadram si in curentul asta...Noul Val! Si are si cate ceva din Dogma '95!"
Regia: "S-a votat!"
Poducatorii: "Da bah! E o idee buna!"
TVR...nu se pune!
Si asa, am ajuns sa vad pe ecrane un tip care tace si... face...altul in locul lui! S-a lasat scuipat, injurat, injuriat, batut, amenintat...si el nimic. Da nimic! In schimb se bataie camera.
Singurul moment in care am inteles ca era nervos omul a fost cand a tipat enervat la ma-sa si a facut-o curva! Dupa aceea, personajul iar acumuleaza tensiune si nu mai poate sa o reverse atat de eficace.
Scena cea mai lunga a fost si cea mai jucata, in care el isi cere "drepturile", intr-un mod mai putin normal.
Ce face personajul principal? O ia pe studenta lui cu buzele frumoase si o foloseste ca ostatic pentru a putea vorbi cu mama lui. Agreseaza un paznic, ameninta biata fata, se ameninta si pe sine...pentru ce? Atat de bine se puteau rezolva lucrurile peste 5 zile!
Probabil ca o sa ma atentionati ca asta e si ideea, ca mama lui pleaca cu cel mic in Italia, si nu avea cum sa o opreasca. Intrebarea e...sigur o opreste? In primul rand ca el e fratele lui, deci nu are dreptul sa isi impuna parerea, decat moral. Avea aprobarea tatalui, era suficient. In al doilea rand, daca chiar vroia sa ii strice apele mamei lui atat de tare, putea sa se duca dupa ea in Italia, si facea pe dracu in patru sa il ia inapoi pe fratele lui. Si ar fi avut si timp de cafea cu studenta!
Acum, ce a rezolvat? Mai sta la puscarie niste ani, mama lui poate sa il ia linistita pe cel mic, pentru ca nu prea are cine sa il creasca in Romania (tatal lui e in spital) si nici nu are cine sa vina dupa ea sa ii bata obrazul ca nu si-a respectat cuvantul.
Cu alte cuvinte, nu am inteles deloc scenariul, nu am inteles nimic din cele 5 replici, din cauza dictiei, sunetul e praf, desi am vazut ca aveau 9 oameni la departamentul de sunet, si inca 2 la muzica! Unde sunt rezultatele?
Probabil va intrebati de ce imaginea era granulata? Asta ma intreb si eu!
Raspunsul poate fi: fie nu aveau surse de lumina, sau nu si-au dorit sa aiba si au folosit o pelicula (sigur nu Kodak) cu o sensibilitate foarte mare, prea mare (poate isi doreau si o diafragma inchisa...sa mai atenueze lipsa claritatii imaginii). Alt motiv ar fi ca isi doreau sa plaseze actiunea undeva foarte in trecut, desi mai devreme de anii '95 nu prea ar fi, si iar nu se justifica.
Oricum, lipsa folosirii trepiedului in favoarea bataitului camerei nu se justifica. Poti sa filmezi din mana si fara sa batai. Se vede ca e batait, nu pentru ca ar fi camera grea (e foarte grea), ci pentru ca asa au vrut. Probabil ca la ei pe hartii se justifica. Eu am invatat ca ce se taie nu se fluiera. Nu poate sa vina domnul regizor, inainte de film, si sa explice: "Eu am vrut sa zic, in filmul acesta...."
Filmul cu titlul "Eu cand vreau sa fluier, fluier..." mi-a luat banii degeaba la cinema.
Eu sunt patriota. Ma duc sa vad filme romanesti la cinema. Nu le descarc de pe net, din respect pentru munca concetateanului meu!

Felicitari pentru premii!

Rose Red

2010-05-05T00:00:00.000-07:00

Face parte din seria filmelor horror, capodoperele filmelor americane horror. Stiam ca e a lui Stephen King, credeam ca e regizat de el. Cred ca multi au facut greseala asta la un moment dat. Insa nu….e doar scris de Stephen King.

Filmul prezinta povestea unei case bantuite, carnivore, construita de un afacerist in domeniul petrolier, John Rimbauer, pentru sotia sa, Ellen. Toata tineretea ei s-a straduit sa construiasca casa.

Unele case sunt rele inca dinainte de a fi gata. La fel si aceasta. Un muncitor a murit cand inca se construia casa, taiat de un geam care a cazut de la inaltime, iar pana la sfarsit mor sau dispar 23 de oameni.

Ellen credea ca va trai vesnic daca nu se va opri sa construiasca casa, asa ca dupa ce il omoara pe sotul ei, impreuna cu buna sa prietena, Sukeena, ii cheltuieste averea incercand sa construiasca. Insa dispare si ea si Sukeena, inghitite de casa. Aceste disparitii misterioase nu se opresc. Mama lui Steve, care mostenise casa de la sotul ei Adam, permite vizitarea acesteia. Dupa disparitia misterioasa a unei doamne in timpul vizitei, Casa se "inchide" si nu mai e vizitata de nimeni multi ani, motiv pentru care se credea ca Rose Red ar fi adormit.

Filmul incepe si se termina ciclic, cu ploaia de bolovani pe care Annie o porneste asupra caselor. Prima casa, care se distruge la inceputul filmului, este o trimitere evidenta catre sfarsitul filmului.

Dr. Joyce Reardon face investigatii impreuna cu alti colaboratori mai speciali, asupra acestei case. Oameni din echipa aveau diferite insusiri speciale, putand comunica cu cei de dincolo, cea mai speciala fiind Annie, o fetita autista, care pare sa fie cheia pentru a readuce la viata aceasta casa.

Bineinteles ca este un film de groaza, insa nu te poti speria asa de tare! Este mai degraba o legenda, o poveste care suporta scheletul creearii personajelor principale. Steve Rimbauer, este ultimul descendent al familiei Rimbauer, proprietar al casei, care este folosit de Joyce ca bilet de intrare pe proprietatea familiei. Practic, ea se foloseste de oameni din echipa sa, nu pentru a demonstra ca exista activitati paranormale dincolo de acei pereti, ci mai degraba pentru a gasi o cale sa comunice cu casa, sa fie parte din acea casa. In film se contureaza fel de fel de tipologii, de personaje. Casa insa ii inghite fara noima, nu neaparat pe cei mai slabi. Fantomele trecutului se amesteca cu fantomele prezentului. Fiecare personaj are un link catre o fantoma a casei: Annie cu fetita domanei Ellen, Steve cu doamna casei, Ellen, care ii lasa o pata mare in copilaria lui, motiv pentru care devine telepat, insa doar in interiorul casei; Jurnalistul cu servitoarea si buna prietena a Ellenei, Cathy Kramer cu moartea domnului John Rimbauer si Joyce cu insusi casa.

Rose Red este unica nu doar prin pofta ei de a inghiti, ci si prin sera casei, in care au disparut oameni, prin camera in care totul era cu susul in jos, dar si sala bibliotecii, care avea ca podea o oglinda. Aceste iluzii optice sustin suspansul, dar sunt si capcane pentru vizitatori.

Toate personajele sufera de o bola personala, nu doar de natura psihica si psihologica, ci mai degraba, toti asteapta sa se descompuna. E chiar bizara supravietuirea unora la sfarsitul filmului.

Nu ma pot pronunta daca punctul culminant a fost distrugerea casei apoteotic cu pietre, sau transformarea treptata a lui Joyce, dintr-o femeie aparent prietenosa si pusa pe fapte mari, intr-un monstru, care sfarseste inghitita, nu doar de casa, ci si de fantomele ei. Este de la sine inteles ca pe Joyce nu o deranja sa ii fie inghita echipa, ci mai mult o ingrijora sa nu fie!

Imi place foarte mult scenariu filmului. Felul cum alterneaza personajele principale, cum isi muta centrul de interes de la unul la altul, ca pana in final sa ramana tot casa in centrul atentiei. Fiecare membru al echipei are o lanterna, pe care o foloseste, ca si lumina a unui suflet in viata, care invata sa vada prin bezna si misterul din Rose Red. Ideea scaparii din casa, a existentei supravietuitorilor, a ciclicitatii ploii de piatra, si nu in ultimul rand a povestirii urca scenariul foarte mult. In mare masura, regizarea nu a fost rea deloc, insa existenta fantomelor in descompunere e o reteta hollywoodiana de succes pentru genul horror. Era foarte bine si fara. Sincer, mai interesanta si inspaimantatoare a fost aparitia fantomelor trecutului in prezentul unei case adormite cu infatisarea lor de odinioara, decat descompuse si puse pe mancat! Nu mai vorbin despre bule mergatoare pe sub covoare!

Imaginea lui Rose Red este captivanta. Sala bibliotecii culmineaza ca efect iluzionist, foate bine luminata, foarte bine conturata si mai ales foarte bun efectul special de inghitire prin apa! Practic sufletele se purifica inainte de a intra in eternitatea casei! Sera, readusa la viata atat prin scenariu dar si prin culoare, ramane intr-o lunima cenusie, rece! In holuri, desi iluminarea incandescenta predomnina, numai primitoare nu se arata atmosfera! Cum orice eveniment major se desfasoara noaptea, folosirea clar obscurului, a cheii joase de lumina, nu e ceva surprinzator. Felul cum manuieste clar obscurul este de apreciat. Acele lanterne fac totul: spot, halou, lumina principala, semnaleaza prezenta unui suflet viu, sau a scutului de aparare impotriva fantomelor.

Se foloseste trans-travul ca lait motiv. Se rastoarna aparatul de filmat, cand ajunge in camera unde totul era invers. Miscarea de traveling are atat de multa viata, incat ai senzatia ca o face prezenta unei fantome, parca ar fi unghiul ei de vedere. Vorbind despre puncte de statie, racourciul predomina cand intalnim casa, dar exista si contrapunctul ei in contaplonje, mai rar folosit pentru echilibru. Un racourci, cu un traveling de apropiere, la care se adauga o ceata densa si o lumina rece, decupeaza casa perfect de peisajul Seattle si ne invita sa intram, sa o vizitam.

Amintirile si povestile, care sunt spuse in casa, incep din trecut, in imagine monocroma si, cu cat se apropie de prezent, se simte o cromatica fada, pana la prezentul viu colorat al fantomelor care isi fac aparitia in "carne si oase".

Pe scurt...uitati-va la film! Nu veti simti cum trec cele 4 ore!

Inutilitatea razboiului nu exista!

2010-04-14T13:31:00.002-07:00

Cand am vazut filmul "Green Zone" mi-am zis:"inca un film cu si despre razboi!" Pe la jumatatea lui...mi-am zis iara:" oh!...uite... regasim motivul inutilitatii razboiului"....Insa la sfarsit am inteles ca nu este deloc vorba despre asa ceva! Pentru cei care credeau ca razboiul este inutil iata ca Green Zone vine cu dovada ca nu exista un razboi inutil!
Filmul prezinta o poveste a unui sef de armata Miller, interpretat de Matt Damon,
care din misiune in misiune isi da seama ca motivul pentru care s-a inceput razboiul dintre americani si Irak, Palestina, nu exista! Cineva a informat Casa Alba ca irakienii ar detine arme de distrugere in masa, insa informatia nu a fost verificata, desi au inceput atacurile. Filmul prezinta sfarsitul conflictului, cand....mai cu jumatate de gura americanii declara pace, nu insa inainte de a fi strigat fericiti ca au invins!
Acum, daca americanii au declarat razboi unei tari pentru nici un motiv practic, ci doar pentru putere acum inteleg de ce a trebuit mai intai infiintata o organizatie la nivel mondial, de tip NATO: pentru ca noi naivii, care dorim sa aderam, sa trimitem trupe in aria de conflict! WOW ce mult ne-a luat sa ne dam seama ca americanii au deja agendele facute....pe multi ani de aici inainte si planuri bine stabilite!
Un film pe aceeasi tema a inutilitatii razboiului este si faimosul "Hurt locker", regizat de fosta sotie a lui Cameron, Kathryn Bigelow, film ce a fost onorat cu 6 Oscaruri. Acest film are in prim plan trairile interioare ale personajelor, dar mai ales riscurile la care acestia se supun pentru....nimic! Interesanta este abordarea regizoarei, care reuseste sa transpuna un film american cu teme, subiect si motive filmice americane in parametrii si stilul filmului european. Practic cu asta sta Hurt Loker in picioare!
Ca imagine ambele filme mi-au nenorocit ochii! Camera e mobila, mult prea mobila, urmareste, fuge, e in tensiune alaturi de personaje, chiar priveste prin luneta si cauta....inamici! Filmate din mana, cu nici macar bunul simt al unui steady cam ( dar asa cere scenariul), face intamplarea a unei actiuni sa fie de trei, daca nu patru ori mai intensa! Lumina este tusata bine, pe alocuri intervenit, insa nu se abat deloc de la iluminarea naturala reala! Gasim mai toate tipurile de cheie de lumina: cheia joasa de lumina in hambare, incaperi intunecate dar si noaptea, se foloseste de surse de iluminare cat mai reale,ca de exemplu lanterne, faruri de masina, ziua regasim un contrast normal , iar exploziile contureaza pe alocuri o cheie inalta de lumina!
O asemenea paleta de lumina....fara prea multe interventii este de aplaudat! Interventiile sunt naturale si nu exagerate! Dieferanta mare intre cele doua filme o face...timpul de respiro al cadrelor. In Hurt Locker se respira mult...dar se si tine repiratia mult....sunt cadre tensionate tocmai datorita linistii si a lipsei de actiune...fiecare miscare este foarte bine calculata, fiecare respiratie este cantarita si pare ca se inspira din tacerea tarkovskiana. Acest timp al tensiunii ii da originalitate unui film american facut dupa normele europene!
In Green Zone regasim printre altele( si aici ma refer la graba camerei si a operatorului de a il copia pe Mungiu in exprimare filmica-glumesc!) si motivul adevarului. Cu orice pret, chiar impotriva tarii lui, Miller vrea sa afle adevarul....si reuseste!
Pacat ca nu toti avem taria sa il acceptam ca atare!
http://www.youtube.com/watch?v=F20ovcLI29s pentru Green Zone
http://www.youtube.com/watch?v=2GxSDZc8etg pentru Hurt Locker

Pentru cei care blameaza" Avatar" :screw you!

2010-03-12T01:41:00.000-08:00

Mai oameni buni, treziti-va!

Peste 10 ani o sa scrie in istoria cinemaului despre cum Avatar a revolutionat cinematografia, despre cum tehnologia folosita este deschizatoare de drumuri, despre cum nu a castigat el Oscarurile binemeritate pentru ca ele s-au dus la "Hurt Loker".Au aparut imediat dupa Premiera Avatar camere video si camere foto care filmeaza si fotografiaza 3D. Am auzit ca prin tara pe la noi deja s-a facut o expozitie foto 3D....au aparut explozii de filme 3D. Si Avatar este privit inca ca un film ecologic? Nu imi vine sa cred!
"Prea multa tehnologie, domnule, e facut pe calculator!"sau"mie imi pace sa vad un film in care actorii chiar joaca..." si in Avatar desigur ei au vazut ca nu se intampla nimic din toate acestea!
Banuiesc ca nici Titanicul nu a fost un film bun, din moment ce Cameron "a mituit" comisia de la Hollywood si a castigat atatea Oscaruri....dar in sfarsit...comisia nu a mai luat spaga si premiile anul acesta s-au dus pe merit...la "Hurt loker" . Sincer v-as recomanda un film mai bun:"Green Zone"

De ce Avatar este un film bun? Ca toate filmele lui Cameron, Avatar este un film revolutionar, prin tehnica lui...nu e ceva ne mai auzit sau ne mai vazut...ci e o perspectiva originala...si de a-l povesti ca scenariu, dar si de a-l realiza! Iarsai ca toate filmele lui Cameron Avatar este o scoala de cinema...are un scenariu narativ, clasic, simplu de inteles, neintortochiat, sau complicat si imposibil de "citit". Este un film comercial, bine vandut...si pentru ca are ce! Calitatea este exceptionala...si a prestatiei actoricesti dar si a echipei de filmare si postprocesare...care si-au dat silinta sa scoata ce este mai bun din calculatorul ala blestemat!
Sa clarificam lururile...actorii chiar au jucat in film...nu sunt voci puse peste maimutoi animati!
Ca tehnica de filamre Mauro Fiore-Director de imagine a filmat cu 2 camere pentru efectul de 3D si cu 2 monitoare de control....unul pentru a vedea ce filmeaza in realitate, iar in celalalt vedea imaginea cum iese in final...in loc de actorii pe care ii avea in cadru erau personajele indigene Navi.
Fiecare actor care urma sa fie albastru si cu coada era imbarcat intr- un costum negru de care erau atasati senzori in punctele cheie ale corpului pentru miscare si gesturi, insa aveau astfel de senzori atasati si pe fata...si pentru o mai buna redate aveau atasata in dreptul fetei o mica camera video care inregistra fiecare grimasa sau zambet pe care actorul o facea....de aceea e atat de reala imaginea si atat de naturale miscarile! Oare cine a observat asta? Aceia care s-au suparat ca un film comercial poate fi bun si bine vandut? In nici un caz aceia!
Apoi, daca e sa maruntim scenariul, as zice ca are un fir narativ simplu, usor de inteles, insa gasesti dedesubturi bine puse.
Cazul eroului principal Jake Sully, interpretat de Sam Worthington, actor pe care il gasiti si in Clash of the Titans( e filmat cu aceeasi tehnologie si in 2 zile a depasit incasarile lui Avatar- si asta e un film comercial prost?); el naste si reinvie de mai multe ori, duce un drum al initiereii destul de anevoios insa reuseste sa devina din tradator un lider, si sa isi castige respectul printre "semeni" se doua ori...o data dupa ce a terminat perioada pregatitoate a devenirii unui razboinic, iar a doua oara cand ii conduce in lupta pentru libertate!
Neytiri joaca rolul femeii puternice din spatele unui barbat puternic! Cameron este un regizor care foloseste acest motiv al femeii puternice in toate filmele lui! Femeia are un loc in societate bine definit, si ajuta personajul pricipal sa isi gasesca drumul, il ajuta sa se formeze si sa ia viata!
Fiecare personaj are un apogeu, un traseul al formarii bine stabilit...de exemplu Grace spune ca ar muri sa ia o proba pentru analiza din Copacul Spiritelor, si moare facand parte din acesta!
Moartea are simbolistici si ia forme diferite...In prima secventa arata cum fratele lui este depus intr-un sicriu ca o cutie de carton (simbolizand viata de carton pe care a trait-o pana atunci)...iar aceeasi forma o gasim in forma portalurilor de conexiune cu avatarul lor....care intra in cavitatea specifica fiecaruia ca si sicriul in camera de incinerare! Cat de evidenta si de frumos este transpusa simbolistica mortii!
Lupta pe care o duc indigenii Navi cu oamenii este, nu una de supravietuire ci una de castigare a libertatii, una impotriva ....nu a rasei umane, cat mai mult a superficialului. Sa nu omitem faptul ca personalul militar din tabara oamneilor erau soldati care pe Pamant luptau pentru pace, insa pe Pandora erau mercenari, platiti de companie!
Muzica filmului e scrisa de James Horner si e foarte buna!
Sincer, chiar nu inteleg de ce Avatar e un film prost!
Luminati-ma!

STARGATE SG1

2010-01-14T11:55:00.000-08:00

Stargate este o legenda! Stargate e un stil de viata! Stargate e o religie!

Cand a aparut filmul pilot in 1994, cu siguranta ca avea cel mai original scenariu , de la facerea lumii pana in prezent! Dupa pilot, incepand cu anul 1997, au urmat 10 serii de cate 20- 22 de episoade, care iti construiesc alta viziune asupra vietii, asupra Universului, asupra marilor teorii ale lumii, teorii pe care le explica foarte bine Samantha Carter, interpretata de Amanda Tapping. Chiar daca a facut o scoala de actorie...Sam parca s-a nascut astrofizician! Noi si Jack O'Neill ne facem ca intelegem ce zice...procesam de 3- 4 ori...si dupa a 5 a vizionare chiar putem sa punem teoriile cap- coada si sa le dam un sens, chiar daca doar scenaristic! Oricum, multe dintre teorii sunt chiar adevarate ca: teoria universurilor paralele, de exemplu, sau teoria gaurii de vierme care a fost enuntata de Einstein.
Scenariul in stargate SG1 pleaca de la ideea de baza: undeva in desertul Giza din Egipt arheologii au gasit un artefact rotund( al naibii ) si nefolositor (aparent), pe care fortele armate din SUA l-au tinut secret si bine pazit dupa evenimentele din primul film pilot, soldat cu moartea lui Ra si cu "diparitia" lui Daniel Jackson. Insa cum statea el asa... bine pazit, deodata se activeaza din exterior si... surpriza, ne viziteaza prea respectabilul domn Apophis, a.k.a. greu de ucis (1,2 3,4 si 5), dupa cum deducem din sezoanele urmatoare!
Acest prim episod pilot din seria 1 se numeste "Children Of Goods" si pe repede inainte se intregesc taberele, bunii si raii, se formeaza o chipa numita SG1, din 4 magnifici: Carter, Jackson, Teal'c si taticul tuturor O'Neill. Echipa are onoarea de a-si risca viata prin misiuni pe alte planete in cautarea de noi tehnologii de lupta impotriva dusmanului de talie mai mica...dar in "ambalaj" mai mare, numiti Goa'uld.
Lasand deoparte gluma, lumea Stargate este cu totul speciala. Scenariul e inspirat din legende si mituri universale, si pe baza ideii ca totul a plecat de pe pamant, s-au creat specii si rase care coexista sau sunt inamice, cooperante sau mai putin cooperante cu pamantenii nostri! Regula insa, ideea e cam aceeasi: inveti singur si din greseli!
Fiecare lume vizitata de echipa noastra este o lume aparte, care traieste dupa propriile reguli. Sunt civilizatii fie foarte avansate ca Strabunii, Nox, Asgard, Tolanii, fie civilizatii mult mai primitive care de regula sunt si raman oglinda perfecta a perioadei de inchizitie.
Interesant ca SG1 incerca sa isi impuna ideologiile de viata si societate, de balanta a justitiei, oarba de altfel, dupa regulile americane! Insa cine poate spune ca acestea sunt general valabile, indiferent pe ce planeta locuiesti?

Imaginea in Stargate...e scoala de cinema! Sincer nu am nimic de reprosat, fiind un film cu un buget, as zice, imens, miscarile de camera sunt complexe. Specifice pentru film sunt miscarile complexe de macara si steady cam. Camera traieste, se lupta si participa la discutiile personajelor. E vie si prezenta! Numai briefing-urile sunt din cadre mai fixe! Sau mai bine zis , pentru fiecare secventa foloseste exact miscarea sau nemiscarea camerei potrivita!
Costumele in film sunt interesante. Asistam la diferite costume de armata si ocazional hippie sau civile...in functie de planeta! Fiecare neam, de pe planeta mama, are ca la noi: un port popular, un cantecel si un stegulet! La Goa'uld observam portul popular in functie de gradul in armata, uniforma de razboi si "panza" civila. Steagul... e tatuat in frunde, iara depinde de grad...un "first prime of Apophis" era tatuat cu aur, iar ca si cantecel avem unul cu textul "indeed" si refrenul "jaffa kri".

E interesant ca rasa Goa'uld are corespondent pamantean cu egiptenii!
Fiind un fost mare imperiu, si poate unul dintre cele mai trainice, cu o cultura si o civilizatie mult avansata, au fost sursa perfecta de inspiratie si corespondent.
Ca decoruri....cred ca au filmat in fiecare coltisor de pe pamant! Sper ca le-a ajuns planeta si ca nu au oprit filmarile din lipsa de locatii de filmare!
Despre jocul actorilor! Pai, fiecare are un drum al cunoasterii, pe care si-l asuma sau nu, ficare evolueaza sau involueaza pana la sfarsitul serialului.
Cea mai interesanta evolutie este a lui Daniel Jackson interpretat de Michael Shanks. La inceput el e pampalaul cu mitologia, e arheologul pe care nimeni nu-l crediteaza...asta pana se demonstreaza ca are dreptate, si ca teoriile lui sunt adevarate! Insa i se pot recunoaste meritele doar in domeniul armatei cu stampila de "CLASIFICAT" pe dosar!
Treptat invata cum e cu armata si supravietuirea, se mai tunde si el...si ajunge sa se inalte de vreo 2 ori, spiritual vorbind! Sa traiasca Oma De Sala!
Samantha Carter...ei bine ar face aproape orice pentru aproapele ei! E in stare sa moara pentru Jack si ii gaseste tatalui ei cea mai inedita metoda de supravietuire.....sau de combatere a cancerului: simbioza cu un Tok'ra. Ea e acel personaj care scoate omenirea din cacat! Prea desteapta sa poti urmari ce zice, la prima"degustare", insa atrasa in mod inexplicit de Jack O'Neill (Richard Dean Andreson) care este exact opusul ei: glumetz, mereu stiind scorul la meciuri, parand sa nu inteleaga mereu gravitatea situatiei, si vazand numai partea buna a problemei... de la capatul celalat al unditei!
Ooo...si sa nu uitam de Teal'k (Christopher Judge) , inteleptul echipei, care se detaseaza de ceilalti nu doar prin culoare, sau personalitatea lui tacuta....extrem de tacuta, cu zambet aproape inexistent, ca si umorul lui...insa ce are special este cuvantul "indeed" de care se prinde abia Jonas Quinn ( Nemec Corin).
Jonas e cel care il inlocuieste pe Daniel prima data cand se inalta.
Cel mai tare personaj, dupa Daniel este Vala Mal Doran interpretata de Claudia Black. E mortala tipa...nebuna, plina de viata, inventiva, se adapteaza lumii pamantene cum nu se poate mai original, si se indragosteste de Daniel. Ea e corespondenta Fecioarei Maria in "perioada Ori", episod despre care vom discuta mai pe larg in dezbaterea genetariilor Stargate. E o tradatoare fara pereche si credincioasa ca un caine! E oximoronul perfect ca personaj!
Avem insa si o suita de personaje negative...care are in cap prefixul CIA sau GOVERNMENT, mai ales "American one"!
Ce poveste...merita vazuta ....chiar si de 5 ori ca unii....tot serialul!

Avatar

2009-12-31T05:26:00.000-08:00

Fiecare are messenger. Fiecare are o poza la avatar. Fiecare dintre noi s-a gandit cel putin odata la asta cand a auzit numele filmului! Ce-i drept e ca ....are oarecum legatura! Sa zicem o explicatie rudimentara a titlului...insa speram ca e ceva mai mult decat atat! Si a fost!
Ca orice muritor de rand am fost sa vad filmul la cinema , in varianta 3D, ca de... auzisem si io ca e super tare! Nu voi comenta tehnologia 3D. Voi spune ca "AVATAR" este o experienta ce merita traita.
Este acel gen de film care iti aduce aminte sa iti fie scarba de rasa umana, si iti aduce aminte si de ce trebuie sa ti se faca sila de noi. Suntem oribili, oameni buni! Am ajuns sa vrem sa distrugem cu orice pret nu doar natura si mediul inconjurator de pe Terra, ci si alte planete, daca am avea posibilitatea. Demersuri pentru asta se fac oricum....
Avatar este o poveste de dragoste, intre 2 extraterestrii, intre o Na'vi si un hibrid, o combinatie intre ADN-ul uman si ADN-ul rasei Na'vi. Insa este si povestea de dragoste intre omul din spatele "avatarului" si natura.
Ce-i drept natura de pe Pandora e mai evoluata decat cea de pe Pamant, insa ideea e aceeasi...nu distrugeti natura! Pacat insa ca personajul a trebuit sa care echipa de filmare pe o planeta atat de indepartata (cinci ani de criogenat) sa ne dea o asemenea lectie!
Diferentele dintre cele doua lumi sunt strigatoare la cer, as putea zice...natura de pe acea planeta este vie, colorata, bastinasii pot comunica cu ea...literalmente, iar cea pe care incearca oamenii sa o impuna este una plina de masini, metal, fata plante, fara ...aer!
Oamenii vor sa le ofere strazi , scoli si spitale, sa ii scape de traiul in mocirla! Voiau sa ii invete engleza....nu zau...se pare ca au invatat inainte sa vina profesorii...Si dupa cum am vazut oamenii de stiinta au stat 5 ani sa invete 3 propozitii in limba bastinasilor, iar ei...traduceau cuvant cu cuvant din engleza....in limba Na'vi!
Ma intreb, daca un amarat de fost ofiter in marina s-a prins ca oamenii nu au nimic constructiv de oferit, oare oamenii de stiinta care lucrau la acel program....ce parere aveau?
Filmul vorbeste raspicat nu doar despre dragoste, pentru suflet, natura, pentru orice e viu si poti iubi, ci si despre lectia banilor, a puterii, a lacomiei, a neputintei de a iti depasi limitele!
Cu toata tehnologia lor...si tot nu aveau nimic de oferit!
Bastinasii aveau niste sageti amarate...iar oamenii erau blindati cu arme si tehnologie.
Aceste diferente uriase nu vorbesc decat despre inutilitate, despre ce inseamna a fi "om"!
Scenariul e foarte bine scris, si sructurat, impecabil as putea spune. Regia face toti banii....
Imaginea, desi computerizata...te lasa cu gura cascata.
Avatar este genul de film care are ceva de spus, chiar daca e spus cu atat de multe cuvinte! Lumea din Avatar este o lume, nu magica, nu ireala, ci o lume in care legile sunt respectate, este o lume spre care ar trebui sa evoluam noi.
Actorii, desi saracii au jucat in fata unui ecran verde....au dat tot ce au avut mai bun din ei!
James Cameron, directorul filmului, a declarat ca atunci cand a scris scenariul pentru Avatar, tehnologia nu-i permitea sa-l realizeze la adevarata lui valoare...si uite asa a asteptat omu' 12 ani! Si a meritat. Parte film, parte un soi de animatie, lumile din film se combina si se integreaza pefect una in cealalta!
La capitolul imagine, filmul se mandreste cu o infinita miscare de aparat!

Camera urmareste personajele, zbora odata cu ele, respira odata cu ele, invata sa mearga odata cu ele, se lupta si se ridica odata cu ele! Lumina e cu adevatat magica, culorile tipa si sunt intr-o ciudata simbioza! Cea mai cenusie culoare o gaseti in baza oamenilor, iar cea mai vie culoare o gaseti chiar pe trupul bastinasilor! Padurea traiste prin lumina si culoare...parca ar fi o adevarat instalatie electrica, un adevarat sistem de iluminare, in spatele decorului! Si as spune...ce decoruri...ce costume...insa imi aduc aminte ca sunt filmate majoritatea secventelor in green scren. Cu toate astea...ce decoruri, ce costume!
Per total...daca Titanicul a reusit sa faca atata valva, la vremea lui...AVATAR il intrece!

imaginea intr-un film

2009-07-09T22:36:00.000-07:00

In loc sa-mi dau cu parerea despre prestatia actoriceasca a nu stiu carei celebritati, voi vorbi despre lumina in film. Cand ne uitam la un film e posibil sa nu dorim sa il vedem pentru ca nu ne place imaginea. Eu recunosc! Niciodata nu ma uit la un film daca nu imi place imaginea. E o chestiune de gust, nu poti impune, poti sa-ti lasi simturile sa decida pentru tine, avand in vedere ca vei urmari acel film perntru 2 ore.

Cand vorbesc despre imagine la un film, si ca ar trebui sa imi placa, nu inseamna ca ador imaginile frumoase, soft, de epoca, bine ingrijite, cadre atent lucrate si miscari controlate. Nici decum. Imaginea in primul rand trebuie sa faca parte din poveste. Subiectul filmului trebuie sa fie descifrabil de la primele raze de lumina, pana la miscarile de aparat si unghiulatiile folosite. Astfel, atent dozata sursa de lumina in film, dandu-i calitatea potrivita, intesitatea dramaturgica a filmului creste, il face mai credibil, nareaza cu mai multa implicare.

Sursele de lumina, dupa cum bine stim, sunt naturale si artificilale. Daca in scoala am invatat ca sursele naturale de lumina sunt cele pe care nu le creeaza omul, atunci raman Soarele si Luna, din practica am invatat ca aceste 2 surse au o plaja impresionanta de textura luminoasa, de coloare, de intensitate. Cand ma gandesc la soare, imi vin in minte si apusurile foarte diferite, si rasariturile, la fel de diferite, si zilele cu ceata, cu nori, cu soare stralucitor. Cand incercam in studio sa refacem atmosfera unei perioade a zilei, ne folosim de surse de lumina artificiala.

Tipurile de surse de lumina artificiala l-as putea clasifica directe si indirecte. De ce trebuie sa ma gandesc la folosirea unui caracteristiti a luminii? Pentru ca lumina trebuie sa faca parte din poveste. Pentru subiecte sau secvente dramatice, folosim lumina directa, pentru o secventa de dragoste, tandrete, folosim lumina indirecta, care da luminii aspectul soft, cald.

Exista si tipul de lunima clinica, de neon, care aduce aminte de lumina unui hol de spital, a unei sali de operatie. Mai nou e foarte folosita, din dorinta de a da senzatia de adevar, de realitate. Acum, daca actiunea se petrece intr-un spital, trebuie sa respect adevarul locatiei, si sa suplimentez cu lumina deficientele expunerii, fara a strica atmosfera locului. Asta se imtampla nu numai intr-um spital ci la orice locatie de filmare.

Temperatura de culoare a lumminii joaca un rol artistic atat de important. E inteligent sa o folosesti contructiv, dar te musca de degete daca nu stii sa o controlezi. Valorile temperaturii de culoare sunt continure in spectrul vizibil. Temperatura de culoare a unei surse de lumina se determina prin compararea cromaticitatii cu aceea a radiatiei unui corp negru, numit si negru absolut . Temperatura de culoare este temperatura (de obicei masurată in grade Kelvin), la care radiatia unui corp absolut negru fierbinte este asemenea cu aceea a culorii sursei de lumina. In functie de sursa de lunima, temperatura de culoare are mai multe valori. O lumanare are o temperatura de culoare de 1925 K, adica produce o lumina galbuie, pe cand o zi cu ceata poate ajunge si la 12000-13000K, lumina fiind rece, actinica. Lumina unei zile normale, cu soarele la amiaza are o temperatura de culoare de 5600 K, pe cand un bec cu incandescenta da o valoare de 3200 K. De ce am dat aceste valori? Pentru a intelege fenomenul luminii combinate. Daca setam balansul de alb pe o sursa de iluminare cu incandescenta, adica o valoare a temperaturii de culoare de 3200 K si lasam lumina de la fereasta sa intre si ea in cadru, aceasta din urma va avea o culoare albastra. Invers, daca setam balansul de alb pe valoarea temperaturii de culoare a luminii de afara, vom avea o lumina alba, normala, insa cea de la sursa cu incandescenta va avea culoarea galbena. Aceasta tehnica este folosita deseori pentru a creea senzatia adancimii de camp, cand avem un albastru pe fundal si un galben in primul plan. De altfel cromatic te ajuta sa comunici mai bine prin imagie, povestea va fi sustinuta corect de culoare.
Aceste "aberatii cromatice" pe care le vede camera atat de bine, se pot corecta, cu filtre de convesie a luminii incandescente in lumina "alba". Practic incercam sa aducem valoarea de 3200 la 56oo. Insa, daca lumina zilei are o valoare a temperaturii de culoare mai mare de 5600, diferenta dintre valori nu poate fi corectata, insa se atenueaza diferentele majore dintre sursele de lumina. Lucru bun cand urmaresti o echilibrare a temperaturilor de culoare in cadru.

Imagine mai inseamna si miscari de camera. Camera poate fi statica sau dinamica. Camera poate trai langa personaje, poate vedea ce vad si ele sau poate participa pasiv la actiunile lor. Camera se misca dupa bunul palc al regizorului. Prin aceste miscari se pot reda tensiuni, graba, liniste, etc.
Panoramarea este miscarea camerei de la stanga la dreapta (academic), sau invers, in sus sau in jos, fara insa a se misca din punctul ei de statie.
Travling-ul este miscarea aparatului inante sau inapoi, de la stanga spre dreapta sau invers, miscandu-si punctul de statie. Aceasta miscare se face de pe o dolie, sau sine de travling. Necestita un masinist, sine si o platforma pe care se aseaza camera si trepiedul, manevreate de operator.
Camera se poate misca si doar tinuta in mana operatorului, sau sutinuta de stady cam, modalitate prin care se face corp comun cu camera, nesimtindu-se foarte mult miscarile inestetice ale operatorului gratie unui sintem de pargii inteligent. Astfel de miscari se folosesc in cadre de urmarire, de actiune intensa, in care senzatia particiarii camerei, si implicit a spectatorului este foarte mare.
Cele mai folosite sunt miscarile combinate, miscari la care se preteaza folosirea intensa a unei macarale. Sunt convinsa ca fiecare recunoaste o miscare de macara intr-un film. Cadrul incepe de undeva de sus, si prin panoramare si travling va ajunge la sol, unde se petrece actiunea. In aceste timp macaraua urmareste un personaj, apoi se intraoce care cer si da senzatia "supravegherii" actiunii.
Bineinteles ca aceste miscatri de camera sunt controlate sau pot parea necontrolate.
Efectul de miscare a camerei, care imita prezenta unui spectator implicat, a devenit din caracteristica Dongmei 95, o semnatura a stilui Noului Val in Romania. Ma refer la filme ca "Moartea domnului Lazarescu", "4 3 2", etc.

O imagine ingrijta atrage atentia. Ingrijirea imagii nu inseama o lumina frumos pusa ci mai degraba o lumina corect pusa, care sa sustina dramaturgia scenei. De principiu, cand se gandeste iluminarea unei scene, se porneste de la atmosfera cadrului, care bineinteles, daca e filmat intr-o locatie si nu studio, se patreaza, in mare parte, atmosfera locului. Ceea ce adauga directorul de imagine este lumina suplimentara pentru expunerea corecta si cateva tuse de lumina care ar corecta sau imbogatii imaginea cadrului, fara insa a altera realitatea, atmosfera locului, sau mesajul dramaturgic al scenei.

Culoarea are si ea roulu ei in imaginea de film. Varza cromatica nu este estetica, creaza confuzie, indeparteaza de esenta. Cu cat culorile sunt mai putine si mai inteligent puse intr-un cadru, cu atat ele ajuta la construirea unor conflicte, la sustinerea tensiunii, sau a calmului, la patrunderea in pshihologia personajelor, si a descifrarii "propozitiilor" dramaturgice.

In film regia, imaginea, sunetul, costumele, muzica, machiajul, totul trebuie sa lucreze intr-un tot unuitar, sa sustina ideea filmului, povestea. Daca unul dintre departamente nu si-a facut treaba bine, filmul nu se leaga, deranjeaza, devine dintr-un tot unitar, o pitza mare, feliata!

libertatea de dupa '89

2009-07-05T14:11:00.000-07:00

Si dupa cum era de asteptat voi aborda si subiectul libertatii mult promise si obtinute prin asa zisa revolutie, subiect pe marginea careia s-au turnat multe filme si multi si-au dat cu parerea! Acum , intreb si eu, ce e mai usor regizat...cum il omoara pe om sau cum sugerez asta? La aceasta intrebare poate o sa reusesc sa va raspund pana la sfarsit.

Ca si cineasti ai perioadei post-revolutionare ii amintesc pe vechii regizori, care au mai facut film si inainte, inainte de '89, inainte de libertate, cand se exprimau printre randuri scrise cu grija sa treaca de cenzura, apoi ii urmeza noii regizori din Noul Val. Mare treaba cu Noul Val! Unii critici nu il recunosc, ca cica trebuie sa mai treaca timpul, sa implineasca 10 ani macar, ca sa se poata numi val, si cum ei i-au marcat inceputul prin 2001, o data cu filmul lui Cristi Puiu, "Marfa si banii", urmat de "Moartea domnului Lazarescu" si de "4 3 2", in regia lui Mungiu, cu tot cu premiile lor, ar trebui sa se faca 2011 sa se decida daca este sau nu un NOU VAL!

Eu cand ma gandesc la acest Nou Val nu imi vine nimic in minte decat filmele despre revolutie.
Multe si cu diverse viziuni regizorale. Parca ar fi fost toti colegi in clasa a 10-a si le-ar fi dat la istorie de facut un referat cu titul "Ce ai facut tu la revolutie?". Fiecare elev, Corneliu Porumpoiu, Catalin Mitulescu si Radu Munteanu, a realizat cate un referat din care a iesit cate un film. Bun pana aici, dar intrebarea mea de ce trei filme unul dupa altul cu aceeasi tema? Si daca au alte abordari, ce-ar trebui sa inteleg: ca se poate?!

Bun, totusi sa nu uitam ca si actiunea din "4 3 2" se petrece si ea inainte de revolutie, deci bate intr-acele vremuri pe care ne am straduit sa le ingropam sa avem ce degropa mai incolo. Caci a fost rau in vremea aceea, si greu, insa ne aminim nostalgic despre ea, si o folosim ca nesfarsit izvor de inspiratie. Ma intreb de ce nu a facut Dan Pita un film despre revolutie? Sau Pintilie, sau Daneliuc, sau oricine din generatia veche care au abordat alte metode de exprimare dupa revolutie, si nu mereu au dat si rezulatul scontat. De ce zic asta? Dupa parearea mea, si nu tre sa o luati de buna, cel care a ravnit dupa libertate si cand a avut-o nu prea a stiut ce sa faca cu ea, a fost Sergiu Nicolaescu. Inainte de '89 s-a facut cunoscut cu filme istorice si mai apoi a umplut salile de cinema facand filme politiste, de actiune. Oamenilor le placea sa vada comisari si crime pe marele ecran. Cine nu a vazut un film de Nicolaescu? Deci , un renume, un mare om, un mare regizor. Dupa revolutie ce filme a semnat: Orient Expres...Doamne ce film, ce nebunie, ce incurcatura. As putea sa zic ca daca il facea in
perioada comunismului nu era mare diferenta. Apoi am vazut "15" un film despre revolutie....Se
poate sa fi ramas cu restanta si sa fi dat si el acelasi referat ca si colegii din clasa a 10-a. Liberatea de dupa e de vina, insa ca si in alte filme ale dansului, revedem aceleasi clisee regizorale, ca in Osanda, de exemplu. Cand un personaj moare, de principiu personajul principal, sufletul sau curat se inalta la ceruri, iar regizorul folosete un transfocator pe aceeasi pictura bisericesca, Fecioara Maria cu Pruncul. Bineinteles ca eroii mor sub capela bisericii, calauziti de raze de lumina, si dandu-si duhul cat mai lin, in fata altarului. Acest limbaj regizoral e folosit de 2 ori pentru acelasi final tragic. Imi pun problema de ce? Pentru ca este o reteta care, data trecuta cand a folosit-o, a avut succes, sau pentru ca era lipsit de inspiratie, si situatia fiind aceeasi, in filme diferite, nu s-a mai gandit sa rezolve altfel finalul?

Oricum...despre ce vroiam sa va povestesc de fapt: filmele de dupa revolutie....care se inspira din viata noastra, cea de toate zilele, din nebuloasa de dupa regim, de influentele occidentului, de dorinta romanilor de a reusi in afara, de a pleca. Daca nu este depre occident si romani care au plecat sau se intorc din afara, atunci sigur ca se abordeaza subiectul traficantilor, al mafiei si prostitutiei! De ce? Pentru ca se pare ca doar cu asta se poate lauda Roamania si tinerii regizori doar aceste subiecte le pot exploata. Pai avem filme ca "Occident", "Furia", "Marilena de la P7", "Ticalosii", " E pericoloo sporgersi" etc.
De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, cum cinematografia este un mijloc de comunicare in masa , sa inteleg ca prin aceste filme se expun problemele romanilor si inca se doreste o rezolvare, care intarzie sa apara! Tot ni se prezinta teme oribile, aspecte negre si gri din viata noatra de zi cu zi, sau din trecut, de unde subiectul e despicat in 4 si se cauta vinovati, ca apoi sa se intrebe "A fost, sau n-a fost" revolutie?....Si oricum, daca e comendie, sigur se face haz de necaz pe seama prostiei romanesti, a neajunsurilor, cu implicatii politice si tot asa.
Ce s-a ales de libertatea de dupa revolutie?

In industria de film...inainte de '89 se produceau in medie 34 de filme pe an. In 2000 nu s-a
produs niciunul si media de azi e de 5-6 filme, asta incluzand si cele care nu sunt facute cu "sprijinul" CNC. In rest...la noi in tara se filmeaza "Cold montain" si coproductii peste coproductii. Si oare de ce? Pai pentru ca mana de lucru in Romania este ieftina, dar cand filmul ia vreun Oscar, se lauda cu cele mai mari bugete de productie! Ce ironie, nu?
Si acestea fiind spuse oare ce e mai usor sa faci? Sa arati cum moare un om intr-un film sau sa sugerezi asta. Pana inainte de revolutie nu aveai voie sa arati asa ceva. Toate simbolisticile filmului erau bine "periate" de securisti si cenzurate pana la os. Astazi poti sa spui orice si cu cat mai multe "cuvinte", imagini, cadre, unghiuri, din cat mai multe perspective, ceea ce da si o nota de veridicitate, si nu te mai cenzureaza nimeni. Dar....am ajus sa devenim imuni, sa nu ne mai pese, sa nu ne mai surprinda nimic, sa devenim ignoranti, pentru ca limbajul e prea dur, prea pe fata, si am obosit sa il intalnim si in viata de zi cu zi si pe marele ecran. E ca si cand cineva ar face un pleonasm...si tot o tine cu greseala asta.....la nesfarsit.
Stiu ca in Romania sistemul sanitar e "obosit si expirat", domnule Cristi Puiu, si stim ca avem traficanti de droguri si prostituate si cocalari si manelisti si tot soiul de oameni! Nu vreau sa vad asta in fiecare film! Si daca totusi o abordati aceste subiecte inepuizabile, in conceptia domniilor voastre, dar macar alegeti un alt limbaj filmic. Uite exemplu la Cristian Mungiu in "4 3 2 ", un film care povesteste in afara cadrului, te lasa sa iti imaginezi ce se intampla acolo unde stii ca exista spatiul si personajele care tocmai au iesit din cadru, si nu iti arata....asa cum s-ar proceda in mod normal. Singura exceptie o face aratarea fetusului....nu stiu daca imi doream cu adevarat sa vad asta, insa nu m-a deranjat. Tinand cont de cum a spus povestea, faptul ca pana la urma a aratat ce era de asteptat sa arate (desi nu am crezut ca voi vedea fetusul), a accentuat importanta punctului culminat. Bine punctat!

In concluzie....nu as putea sa spun ca sunt dezamagita de cum a inteles fiecare regizor libertatea de expresie, si nici ca nu am avea filme bune dupa '9o. As vrea sa intreb de ce aceleasi si aceleasi subiecte?
Stiu ca am dat dovada de rautate si cinism, insa dupa "Restul e tacere" a lui Caranfil, sper si eu, ca multi romani, poate, sa isi fi revenit scenaristii din impactul major de dupa revolutie care i-au marcat profund...si sa mai scrie si despre altceva.

Reconstituirea

2009-06-18T06:02:00.001-07:00

Unde ramasesem...la operatori si stilurile lor de dinainte de '89. Bun!
Fiecare operator lucreaza in mod evident cu un regizor. De obicei se intalnesc in facultate, creaza echipe, sau "cupluri" de pe atunci, si raman "legati", intr-un mod cu totul spiritual. Aceasta legatura tine mai mult de conformatia fiecaruia de a vedea lucrurile, filmul, conceptiile personale, moduri de gandire si rezolvare filmica! Daca toate acestea converg, rezulatul poate fi UN FILM BUN!

As incepe cu primii dintre regizorii marcanti ai istoriei filmului romanesc, Victor Iliu si "Moara cu noroc"1957. Imaginea e semnata de Ovidiu Gologan, parintele imaginii romanesti, despre care nu doar se spune ca picta cu lumina, ci si ca a pus bazele esteticii in imaginea de film romaneasca. Daca "Moara cu noroc " v-a scapat atunci sigur ca ati vazut "Padurea spanzuratilor" in regia lui Liviu Ciulei, imagine tot Ovidiu Gologan. A fost primul film romanesc care a castigat Cannul pentru regie in 1965. Am tinut sa mentionez asta pentru ca lumea stie ca primul film a fost "4 3 2" al lui Cristian Mungiu sau "Moartea domnului Lazarescu" al lui Cristi Puiu. Eh bine....teapa! Chiar si inainte de '89 am avut foarte multe de spus in film.
Cele mai prolifice perioade ale filmului in Romania de dinainte de '89 au fost cele din rasarita generatie de regizori ai anilor 60'- '70-80'. Acea perioada a nascut filme la care multi dintre noi am rezista in sala poate pana la sfarsit. Sau, ce sala? Mai bine as spune ca internetul sigur a auzit de ele, sunt gasibile si vizionabile.
Acesta generatie de care vorbesc se constituie din regizori ca : Andrei Blaier, Lucian Pintilie, Dan Pitza, Mircea Veroiu, Mircea Daneluic, Mircea Muresan, Sergiu Nicolaescu, Mircea Dragan.
Filmul istoric defineste regizori ca Mircea Dragan si Sergiu Nicolaescu. Din filmografia celor doi regasim "Columna", "Lupeni '29", "Nemul Soimarestilor" si respectiv "Dacii", "Mihai Viteazul". Insa Sergiu Nicolaescu nu s-a multumit cu atat si a devenit foarte cunoscut si iubit de "tovarsi" pentru filme de actiune: "Cu mainile curate", "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", "Ultimul cartus". Salile erau pline la vreamea aceea, si daca intrebi pe cineva daca isi mai aduce aminte de unul dintre aceste filme...apare nostagia! Desigur ca ne amintim, pentru ca, oricat de mult am blama filmul romanesc, el exista, l-am trait si il traim inca in fiecare zi; din viata noastra cea de toate zilele isi culeg subiectele scenaristii si regizorii nostri.

In deceniile 7 si 8 se remarca personalitati mari ca Andrei Blaier cu "Diminetile unui baiat cuminte", "Prin cenusa imperiului", "Ciresarii", "Ilustrate cu flori de camp" si Lucian Pintilie cu tot cu "Reconstituirea"lui, "Dimineata la ora 6", "De ce trag clopotele, Mitica?". Ar fi de remarcat ca, langa acest regizor s-a remarcat operatorul Sergiu Huzum, cel care a inventat procedeul trans-travului, folosit pentru prima data in filmul "Dimineata la ora 6". Sa vezi treaba... a inventat un roman trans-travul...cel mai recent l-am vazut folosit in videoclipul lui Lady Gaga si nu numai! Suntem si noi buni la ceva...pacat ca nu e brevetat!
Generatia de regizori nascuta din "Apa, ca un bivol negru" ii au in frunte pe alti 2 regizori puternici: Dan Pita si Mircea Veroiu. In primavara anului 1970, Romania inundata de cateva rauri care si-au iesit din matca, scot studentii IATC din platouri sa fie prezenti pe frontul apelor dezlantuite. "Apa, ca un bivol negru" devine un eseu cinematografic, pe genericul caruia si-au lasat semnatura multi regizori ai momentului: Andrei Catalin Baleanu, Pierre Bokor, Dan Pita, Mircea Veroiu, Youssouff Aidaby. S-a nascut o generatie tanara care avea sa dea filmului romanesc o alta perspectiva, o alta abordare, un alt fel de a respira si de a comunica cu spectatorul. Pita-Veroiu formeaza un adevarat "cuplu" pentru "Nunta de piatra", ecranizare dupa 2 povesti de Agarbiceanu: "Fefeleaga" in regia lui Veroiu si "La o nunta" in regia lui Pita, imagine Iosif Damian.
In generatia anilor '70 se remarca Mircea Daneliuc, un "mare om, mare caracter"! Daneliuc e un tip sangvin, coleric dar timid, agresiv. Are o bogata viata interioara, e incoruptibil, sincer pana la duritate, lucid, sentimental, cu o mare capacitate de analiza si sinteza. De aceea devine incomod si dificil. Toate acestea se vad in opera lui, care devine mai mult un tipat.

Cine nu ar recunoaste stilul lui in filme ca: "Proba de microfon", "Croaziera", "Glissando", "Patul conjugal", "Senatorul melcilor". Are tupeul sa folosesca elemente de limbaj regizoral (ironia, dispretul) nu tocmai "comestibile" in regimul trecut! De exemplu, in filmul "Croaziera", tineri din toata tara, castigatori de concursuri diferite, sunt beneficiarii unei croaziere recompensa pe Dunare. In fiecare moment sunt supusi unei presiuni educative, ocazie perfecta pentru confruntarea unor mentalitati. O croaziera destinata a servi drept premiu se transforma in croaziera-pedeapsa. Filmul e povestea unei normalitati devenita anomalie, e acid la adresa ipocriziei comuniste care transforma o croziera intr-un lagar de concentrare pe apa.
Din generatia acesta mai fac parte si regziorii: Alexandru Tatos cu "Mere rosii", "Duios Anastasia trecea", "Ratacire" si Stere Gulea cu "Iarba verde de acasa", "Morometii", "Ochi de urs".
"Morometii"...alta poveste de iubire! Operator a fost Vivi Dragan Vasile, pentru care am un respect aparte!

Unii dintre acesti regizori au continuat sa faca filme si dupa '89. Unora le-a iesit cu succes, altora mai putin, nestiind exact cum sa folosesca lipsa de cenzura, si libertatea de expresie. Stau si le parcurg opera si marturisesc ca avea si regimul comunist rolul lui in formarea regizorilor de atunci. Daca acum poti sa arunci cu noroi in orice politician, in orice persoana publica, sau in sistemul de rahat din tara noastra, cautand sau nu vinovati pentru problemele noastre, atunci tocmai neputinta de a spune pe fata toate nemultumirile faceau din regizori zei ai cuvantului filmic si tineau spectatorul in fata ecranului. Mi-am pus mereu problema daca e mai usor sa faci un film despre ce se stie, si ce se poate arata explicit sau daca tocmai aceasta optiune a

"ascunsului" de spectator este mai valoroasa. Si acest "ascuns" inca se mai foloseste! In "4 3 2" Mungiu se foloseste foarte mult de actiunea din afara cadrului filmic. In cateva secvente nu lasa spectotorul sa vada explicit actiunea, ci il lasa sa o auda, sa o intuiasca, sa si-o imagineze. Pe acelasi concept, mascand mesajul filmic de ochiul vigilent al comunismului si al cenzurii s-au nascut capodopere ale filmului romanesc. De aceea ma tot intreb ce e mai usor: sa arati moartea unui om sau sa sugerezi prin imagine? Sugestia e mai puternica decat imaginea actiunii in sine, pentru ca lasa fiecare spectator sa se puna in pielea personajului, sa traiasca mult mai intens decat daca ar vedea exact cum si ce se intampla. Cu alte cuvinte, nu-mi arata cum il taie capul, sugereaza-mi asta prin imagine si ma va durea cu adevarat!
Cam asta a fost inainte de '89, in cuvinte foarte putine si intr-un rezumat atat de selectiv!
Asa ca nu intoarceti spatele unui film romanesc vechi, cu toate ca are sunet prost si tehnologia depasita, sau oricare ar fi motivul. Incercati si stati lipiti de ecran....o sa va bucure! Poate mai pastrati o urma de patriotism in voi! Pentru ca, oricum, doar romanii pot intelege astfel de filme, cu si derspre ei. Bucurati-va macar ca nu suntem trasi la indigo, si ca nu suntem ca americanii....oriunde si oricine poate rade la glumele lor...pentru ca sunt atat de proste, si nu au istorie! Noi avem... si scenaristii au avut ce povesti, despre noi!

prima fila

2009-06-16T12:08:00.000-07:00

Vedem filme in fiecare zi. Cel mai mult vedem filme straine. Am auzit si pe la noi de cate un film de Cannes dar nu seamana cu cele americane, ca la cele europene nu prea ne am uitat.
Incredibil sau nu Romania are filme foarte bune, a caror imagine o semneaza operatori mari, care au avut ceva de spus in estetica imaginii filmului roamnesc.
Am incercat sa inteleg gandirea unei imagini de film, folosirea procedeelor de filmare, a limbajului filmic, a culorii, compozitiei, sa explic in ce fel ajuta toate acestea dramaturgia unui film.
Gandirea filmica a imaginii nu doar ajuta filmul, il completeaza, defineste, localizeaza. Fara de imagine nu intelegem si opera de arta nu s-ar numi film.
Am speranta ca, oricine citeste aceaste articole, va vedea altfel un film, incercand sa inteleaga limbajul codat al imaginii si sa stie sa o decifreze cat se poate de corect.
Si daca nu al imaginii macar al regiei, sau al oricarei din numeroasele departamente ale acestei minunate industrii, care fac ca filmul sa devina un tot unitar, o arta. Daca, intr-un film, ies in evidenta costumele, sau decorurile, sau lumina, filmul nu se poate inchega. Am ras prima data cand am auzit asta, insa daca stam sa ne gandim e adevarat. Ganditi-va cum ar fi daca, spre exemplu, am avea o imagine de film de dragoste pentru filmul "Morometii"? Cum ar reusi directorul de imagine sa contureze prin tusa lui boema, conflictele si tipologia personajelor din film? De aceea pentru tema si subiectul din "Morometii" Vivi Dragan a obtat pentru o imagine cruda, aproape de documentar, demna de traiul taranului roman de atunci.
Imaginea are o paleta destul de generoasa de griuri, contrastul dintre lumina si umbra accentuandu-se la filmarile de exterior, cand soarele este la amiaza, nefolosind modelari, filmarea dand senzatia imaginii de documentar, folosindu-se foarte mult de sursele naturale de lumina. La fel si interioarele; desi foloseste surse de iluminare, nu doar pentru o cheie de lumina, ci si pentru reglarea raporului de lumina dintre interior si exterior, eclerajul ramane tipul documentarului. Nu se foloseste de “floricele estetice” pentru a reda acea lume de oameni simpli, nu foloseste conturul nici daca e justificat, lasand lumina soarelui sa umple fundalul/fereastra.
Desi filmul nu e color, tonalitatile de gri au o dramaturgie proprie, traiesc si coloreaza imaginea neasteptat de bine. Imaginea alb negru, desi abstractizeaza, e aleasa foarte bine pentru acest tip de discurs dramaturgic in sensul in care ilustreza simplitatea personajelor si lumea din care fac parte, dar si dramaticul conflictelor dintre ele.
Miscarile de aparat sustin imagenea cruda, de documentar, folosind cand e cazul camera din mana, sau traveling de urmarire, insa majoritatea sunt cadre statice, fara corectii vizibile.
Pastreaza unghiuri de filmare duse inspre un racourci voit. Foloseste obiective intre focala normala si un usor grand-angular, insa se foloeste si de focale lungi pentru a evidentia personajul intr-o discutie mai intima, spre exemplu.
Cine vede toate aceste detalii cand urmareste un film? Nimeni...insemana ca filmul e bun, ca are unitate, ca realizarea lui corespunde cu situatiile din scenariu, ca nu doar regizorul si a facut treaba.
Poate va intrebati de ce am ales un film romanesc ca exemplu?
Cand a trebuit sa imi scriu lucarea de licenta, am avut ca subiect operatorii de film romanesc. Trebuia sa ii clasific, sa le vizionez creatiile si sa le comentez. Fiecare dintre operatorii alesi au avut ceva de spus in estetica imaginii romanesti. Pare destul de greu de crezut tinand cont de filmele cu care suntem obisnuiti: Buletin de Bucuresti, BD la munte si la mare, Milionar de week-end, etc. Insa, trecand peste filmele de "duzina", au fost facute si filme care, in contextul "evenimentelor" de atunci, se aliniau cu standardele filmului european .
Asa am descoperit filme ca: Dimineata la ora 6, Glissando, Domnisoara Aurica, dar si binecunoscutele: Morometii, De ce trag clopotele Mitica, Mihai Viteazul, etc. Vazute cu ochii de acum, imi pareau altfel, intelegand prin ce schimbari estetice s-a trecut, in ce contexte sociale si politice ale vremurilor, am inteless de ce sunt filme bune, de ce ele fac diferenta cand vorbim de o scoala a filmului romanesc. Vorbesc despre generatiile de dinainte de '89.
Sa ii definesc ca si curente in cinematografie...asta da treaba pentru un student de anul III. Ce stiam eu atunci? Asa ca profesorul meu mi-a dat o mana de ajutor. I-a clasat cam asa:
1. Talal Ovidiu Gologan
• Padurea Spanzuratilor
2. Clasicismul :
George Cornea • Mihai Viteazul
Ciubotaru • Dacii
Nicu Stan • Columna
3. Modernismul (adaptabil la dramaturgie, “impresionism” ) :
Doru Mitran
Calin Ghibu • Glissando
Florin Mihailesu • De ce trag clopotele, Mitica ?
4. Imagine cruda (spre documentar):
Vivi Dragan Vasile
• Morometii
• Drumul oaselor
• Napasta
5. Imaginea intelectuala:
Dinu Tanase
• Prin cenusa imperiului
• Ilustrate cu flori de camp
• Prea mic pt un razboi atat de mare
6. Noul Val:
Vlad Paunescu
• Domnisoara Aurica
• Concurs
• Dreptate in lanturi
Dan Alexandru
• Second-Hand (2005)
• Magnatul (2004)
• Orient Express (2004)
• Ticalosii
Gabi Kosuth
• Crucea de piatra (1993)
• Cenusa pasarii din vis (1989)
• Vulcanul stins (1987)

Interesant nu?
Iar eu, ca un bun student am inceput sa ma zbat in dreapta si in stanga sa vad filmele....greu de gasit! Greu de vazut! Multa rabdare si mult simt de observatie. Si asa am ajuns sa inteleg.
Ce nu am inteles, insa, a fost ca ei (marii operatori) nu doreau sa vorbeasca despre asta; cu mici exceptii care ar fi: Vivi Dragan, Doru Segal, Mircea Bunescu. Pana si Vlad Paunescu mi-a acordat atentie si m-a ajutat cu filme din "repertoriul lui". Insa despre ceilalti...nu pot decat sa ii las sa se exprime prin imagine, la fel de bine cum au facut-o si pana acum.
Dupa revolutie...ei bine asta e alta poveste...pe care nu stiu sa o povestesc pe scurt!